|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139
Cuvantul 127
Sf. Vasile cel Mare – Dreptar al
credinţei
 [...]
Odată, s-au apropiat de dânsul, nelegiuitul împărat Valens, fiind în cetatea
Niceea, începătorii eresului arian, cerând ca să gonească din soborniceasca
Biserică, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o
dea adunării lor celei ariene. Şi a făcut astfel împăratul cel rău, însuşi fiind
eretic; căci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredincioşi şi a dat-o
arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind în mare mâhnire
toată mulţimea dreptcredincioşilor, a sosit acolo marele Vasile, părtinitorul şi
apărătorul cel de obşte al Bisericilor; la el venind toată mulţimea celor
dreptcredincioşi, cu tânguire i-au spus nedreptatea ce li s-a făcut lor de
împăratul. Sfântul, mângâindu-i cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împăratul
în Constantinopol şi, stând înaintea lui, i-a zis: "Cinstea împăratului iubeşte
judecata". Şi înţelepciunea zice: "Dreptatea împăratului întru judecată". Deci
pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe credincioşi din
Sfânta Biserică şi dând-o pe ea rău-credincioşilor?
Zis-a lui împăratul: "Iarăşi spre
mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ţi se cuvine să fii astfel". Vasile răspunse:
"Se cuvine mie a muri pentru dreptate". Acolo stătea de faţă mai marele bucătar
de la curtea împăratului, cu numele Demostene. Acela vrând să ajute arienilor, a
vorbit ceva, ocărând pe sfântul. Sfântul a zis: "Vedem şi pe necărturarul
Demostene", iar acela, neruşinându-se, iarăşi a grăit ceva împotrivă. Apoi
sfântul i-a zis: "Lucrul tău este ca pentru mîncări să te îngrijeşti, iar nu
dogmele bisericeşti să le tulburi". Atunci a tăcut Demostene ruşinat.
Împăratul, pe de o parte mâniindu-se
şi pe de alta ruşinându-se, a zis lui Vasile: "Să mergi tu între ei, însă astfel
să judeci, încât să nu te afli ajutând pe poporul credinţei tale". Sfântul a
răspuns: "De voi judeca cu nedreptate, să mă trimiţi şi pe mine în surghiun şi
pe cei de o credinţă cu mine să-i izgoneşti, iar biserica s-o dai arienilor".
Apoi sfântul, luând de la împărat scrisoare, s-a întors în Niceea şi chemând pe
arieni, le-a zis: "Iată, împăratul mi-a dat putere, ca să fac judecată între voi
şi între credincioşi, pentru biserica pe care cu sila aţi luat-o". Iar ei i-au
răspuns: "Deci judecă după judecata împăratului".
Sfântul a zis: "Să mergeţi şi voi
arienii şi voi credincioşii să închideţi biserica şi, încuind-o, s-o pecetluiţi
cu peceţile, voi cu ale voastre şi aceştia cu ale lor; apoi să puneţi pe
amândouă părţile străjeri tari. Mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugaţi
trei zile şi trei nopţi şi după aceea să vă apropiaţi de biserică. Dacă se vor
deschide singure uşile bisericii cu rugăciunea voastră, apoi să fie biserica a
voastră în veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte şi vom merge spre
biserică cântând şi dacă se va deschide nouă, apoi s-o avem noi pe ea în veci.
De nu se vor deschide nici nouă, apoi iarăşi a voastră să fie biserica". Şi a
fost plăcut cuvântul acesta înaintea arienilor. Însă credincioşii se mîhneau
asupra sfântului, zicând că nu după dreptate, ci de frica împăratului a făcut
judecata. Făcându-se înţelegere de amândouă părţile, a fost străjuită cu tot
dinadinsul sfânta Biserică, pecetluită şi întărită.
Rugându-se arienii trei zile şi trei
nopţi şi apropiindu-se de biserică, nu s-a făcut nici un semn, şi s-au rugat de
dimineaţă până la al şaselea ceas (adică 12, după noi), stând şi strigând:
"Doamne, miluieşte!", dar nu li s-au deschis uşile bisericii şi s-au întors cu
ruşine. Atunci, marele Vasile adunând pe toţi credincioşii, cu femeile şi cu
copiii, au ieşit din cetate la biserica Sfîntului Mucenic Diomid; acolo făcând
priveghere de toată noaptea, au mers cu toţii la soborniceasca biserică cea
pecetluită, cântând: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
miluieşte-ne pe noi!". Apoi, stând înaintea uşii bisericii, a zis către popor:
"Ridicaţi mâinile voastre spre înălţimea cerului şi strigaţi cu dinadinsul:
Doamne, miluieşte!". Astfel făcându-se, sfântul a poruncit ca să fie tăcere şi,
apropiindu-se de uşă, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori şi a zis:
"Bine este cuvântat Dumnezeul creştinilor, totdeauna, acum şi pururea şi în
vecii vecilor".
Glăsuind poporul: "Amin", îndată s-a
făcut cutremur şi au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăririle, s-au
dezlegat peceţile, şi s-au deschis uşile ca de un vânt şi furtună mare şi s-au
lovit de zid. Sfântul Vasile a început a cânta: Ridicaţi boieri porţile
voastre, ridicaţi porţile veşnice şi va intra Împăratul slavei.
Vasile, intrând în biserică cu toată
mulţimea credincioşilor şi săvârşind dumnezeiasca slujbă, a liberat pe popor cu
veselie. Acea mulţime mare de arieni, văzând minunea, s-au lepădat de credinţa
lor cea rea şi s-au adăugat la cei dreptcredincioşi. Înştiinţându-se împăratul
de dreapta judecată a lui Vasile şi de acea minune preamărită, s-a mirat foarte
şi defăima urâciunea relei credinţe ariene. Însă orbindu-se de răutate, nu s-a
întors la dreapta credinţă şi după aceea a pierit ticălosul. Pentru că el, fiind
biruit la război în părţile Traciei, a fugit şi s-a ascuns într-o şură de paie,
iar prigonitorii lui, înconjurând claia, cu foc au aprins-o şi acolo împăratul
arzând, s-a dus în focul cel nestins. Deci a fost moartea împăratului în acelaşi
an, după plecarea la Domnul a Sfântului părintelui nostru Vasile.
Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie
- Din viaţa celui între Sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare,
Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
• C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139 •
|
