|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139
Cuvantul 132
Bucuria Duhului
Pe mine, pentru
că am făcut multă închisoare şi am fost şi în pustie cu părintele Cleopa, m-a
întrebat multă lume: „Nu s-au făcut minuni în închisori?” Zic: „Ba s-au făcut!”
„Care?” „Nici una!”
- Aceasta a
fost marea minune, că nu s-a făcut nici o minune?
- Da! Asta e
marea minune! La Aiud, izolat cum era, au vrut să mă omoare, m-au băgat la
răcitor. Ca la frigorifer. Groaznic, groaznic. Şi socoteala era, constatată şi
verificată după cum au socotit ei, că la trei zile mureai. M-au băgat trei zile
... n-am avut nimic, m-au băgat cinci... n-am avut nimic. Mă costa! Dar n-am
murit. M-au băgat şapte zile ... n-am murit nici atunci. Vă închipuiţi, asta nu
e o minune? Eram şi dezbrăcat... în sfârşit, groaznic, groaznic. Şi totuşi eram
viu şi, îmi cer scuze, aveam o curiozitate de copil, să văd cum iese sufletul,
cum o fi trecerea asta dincolo, de care eram foarte conştient. Dar n-am murit...
Şi ne-au ţinut acolo, vai de mine, 14 ani am făcut! Mulţi în zarcă, acolo. Am
fost şi în celularul mare de la Aiud. Eram băgat cu Rugul Aprins. I-au condamnat
pe toţi. Pe Părintele Stăniloae, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, ăştia
erau cu câte 5-6 ani, pe părintele So-fian. Pe mine cu 40 de ani...
- Atât a fost
condamnarea?
- 40 de ani.
M-am distrat dar m-a costat. Pe-acolo pe unde te duceai: „Ce-ai făcut, mă?”.
„N-am făcut nimic, mă!”, eu de colo. „Mă, dacă nu făceai nimic îţi dădea 10-15
ani, da nu 40!” In sfârşit... ne-am eliberat toţi în '64 când nu se mai putea,
dar aş fi stat şi azi acolo, dacă vroia Bunul Dumnezeu. Vreau să vă spun că a
fost atât de intens trăită viaţa acolo... firul de viaţă din tine, încât nu că
am rămas cu o amintire, a rămas ca o puternică impri mare creştină în mine.
- Aţi trăit ca
în mănăstire acolo.
- Ce
mănăstire? Mănăstiea e... bei şampanie, mănânci cozonaci. Acolo o fărâmă de
pâine cât o unghie era grozav de mult.
- Nevoinţă mai
aspră decât a pă¬rinţilor egipteni de pe vremuri din
Pateric.
- Nu pot să
fac comparaţie, vă spun ce a fost. Nu ne-au scos unghiile, dar erau liberi să
facă orice. E foarte greu să tot povesteşti lucrurile astea, ştii, care au fost
trăite. Atunci mă miram, mă pi¬păiam: „Doamne, exist?” Existam. Când m-a scos
din ultima încercare, din ca¬merele frigorifere, m-au băgat într-o celulă
singur. Nu era nimic, nimic, nimic. Duşumeaua care era acolo şi aia era
înnegrită şi geamurile cu zăbrelele alea grozave. Şi m-am aşezat pe jos acolo.
Lângă mine un cocoloş, cam atâta, de mămăligă, verde, mucegăită, stricată. Am
mâncat-o ca pe un pandişpan! N-am avut nimic. Dar nu mai făceam socoteli, nu mai
comparam lucrurile, trăiam intensul vieţii. Nu comparam lucrurile, pentru că
atunci când te frigi, nu te mai interesează decât să uzi arsura aia sau s-o
tratezi. Nu te mai interesează că te dor picioarele sau te doare inima. Trăiai
foarte intens viaţa. Am fost întrebat unde a fost mai greu, în pustie sau în
puşcărie? Eu trăisem şi una, şi alta. Mă, zic eu, în pustie, lupta e cu dracul
şi dracul se temea de Dumnezeu. Avantaj, că nu îşi permitea orice. Avem şi noi
un înger, nu-i chiar aşa. Relaţia cu îngerul nu e demonstrativă, ca astăzi cu
propagandă. E cu trăire. Cu spirit de fineţe. O adâncime... Adică bucuria asta a
trăirii cu Dumnezeu nu poţi s-o des¬crii. E extraordinară. Şi tot omul poate să
o aibă. Deci acolo, în pustie, luptam cu răgaz.
La puşcărie însă
ăştia nu credeau în Dumnezeu şi te omorau, nu se uitau. Te duşmăneau ca pe un
mare crimi¬nal, pentru că asta era educaţia pe care Ie-o făceau ăştia.
„Tâlharilor, dacă nu vă astâmpăraţi, vă băgăm în locul lor”. Ăia, săracii,
pentru o pârlită şi împuţită de leafă, te omorau. Am avut marele deza¬vantaj că
primul gardian era un ungur. Foarte rău. Ungurul nu ştia multe. Şi eu am avut
multe conflicte cu ungurii, ştiţi. N-are de lucru într-o zi şi-mi spune: „Te vor
face patriarh!” „Dacă mă fac patriarh, nu re gândeşti ce-o să fac eu cu voi?”
i-am răspuns.
- Încerca să
vă momească?
- E, nu mă
momea că nu mă gândeam eu că mă face patriarh. Dar vorbea pentru că eu aveam un
nume printre călugări, printre ceilalţi. „Asta e căpetenie!”, ştiţi. Odată, când
s-a ţinut o conferinţă acolo de către deţinuţii vânduţi, erau două mii de oameni
poate, au început să vorbească de Evul Mediu. Şi eu, mai mititel aşa cum mă
vedeţi, m-am ridicat, eram pe la mijloc pe acolo, pe nişte bănci. „Ascultă, mă,
cine eşti dumneata să vorbeşti de Evul Mediu care a fost teocentrist? Ce ştii tu
despre Evul Mediu?” l-am înfruntat pe ăla. Sigur că m-ar fi omorât, dar m-am
rătăcit prin mulţime, cu mii de oameni pe acolo. Da, aveau trădătorii lor, asta
a fost o minune că nu s-au atins de mine.
- Noi,
românii, ne-am degradat şi din cauza comunismului?
- Nu ne-am
degradat, dragă. Toţi prigonitorii lui Hristos au întărit, de fapt, Biserica,
credinţa în Hristos. Eu am trăit în plin comunism...
- Şi înainte
de el, şi după el aţi trăit...
- Şi după...
- Trei
regimuri politice aţi văzut: cel de dinainte de comunism, cel din
timpul comunismului şi cel de după comunism...
- Comunismul a
dărâmat valorile... Nu puteai face comparaţii. Şi s-a ajuns la grozava cădere:
să te vinzi! Şi s-au vândut atâţia inşi...M-au înregistrat la televiziune în
legătură cu dosarele...
- Da, e mare
ceartă în legătură cu dosarele episcopilor...
- Şi m-am
supărat şi am zis: „pui de năpârci...”, dar n-am schimbat tonul deloc! „Dacă a
trecut răzmeriţa, sunteţi acum fiii lui Avraam? De 60 de ani Biserica e
anchetată! Avem noi legile noastre, îi scoatem din preoţie, de ce vă băgaţi
voi?” Chiar ieri au venit de la Caţavencu, şi nu mi-a plăcut să fiu înregistrat.
Pe mine să mă băgaţi în titlurile voastre cum că moldovenii bat metanii şi
neveste?! Preoţii moldoveni! Spune: „preotul ăla care şi-a bătut nevasta, dar nu
spune moldovenii toţi, nu toţi preoţii, nu generaliza!” E evident că ei sunt
împotriva Bisericii şi unde se face un act neînsemnat, cât de mic, angajează
întreaga Biserică: „A, uite, lucrare drăcească sau cum vreţi să îi spuneţi.”
Acestea sunt lucruri faţă de care trebuie luată poziţie.
- Şi ce ar
trebui făcut, părinte?
- Domnule,
pune-te tu la punct! Asta-i răspunsul cel mai bun la întrebarea asta, pe care o
pune tot omul cu niţică conştiinţă. Puneţi viaţa la punct. Intră în omul nou.
- Nu căuta
greşelile celuilalt...
- Nici vorbă.
Nici n-ai nimica pentru că îţi lipseşte dragostea. Şi dacă mergi pe linia de
credinţă autentică, atunci vezi bine că şi pe ăla îl ţine tot Dumnezeu. Că zice
Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără Voia Mea!”. Deci nici fir de iarbă,
nici frunză, nici gând, El ne guvernează pentru că El ne-a creat! Ştie ce ai
gândit, ştie tot ce ai făcut! Deci pune-te la punct! Şi dacă eşti un soare
ascuns în lume, încălzeşti lumea, spui ce trebuie. Dar fără discuţie. Că mă
întreabă lumea să îi spun un cuvânt: „Domnule, să ştii să mori şi să înviezi în
fiecare zi”.
Arhim.
Arsenie Papacioc – Bucuria Duhului,
art. din revista
Lumea monahilor, ian 2008
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139 •
|
