|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139 •
Cuvantul 136
BASARABIA
90 de ani de la mica unire
-- La 27 martie 1918, mult disputata
şi greu încercata provincie românească dintre Nistru şi Prut a decis revenirea
între hotarele patriei-mamă, după un secol de dominaţie rusească.
La 27 martie se împlinesc nouă decenii
de când mult disputata şi greu încercata provincie româneasca dintre Nistru şi
Prut a decis revenirea între hotarele patriei-mamă, după un secol de dominaţie
rusească * Revoluţia bolşevică şi degringolada primului război mondial le
oferise naţionaliştilor basarabeni o şansă nesperată * Şi totuşi, visul României
Mari părea încă foarte departe * Bucureştiul era de aproape doi ani sub ocupaţie
germană, armata şi administraţia retrăgându-se în Moldova * Cu doar câteva
săptămâni înainte, în acelaşi martie 1918, guvernul Marghiloman semnase cu
Puterile Centrale "Pacea provizorie de la Buftea". România părea, la acel
moment, o ţară învinsă * Nimeni nu-şi putea, probabil închipui atunci că mica
unire cu Basarabia era doar preludiul Marii Uniri ce avea să vină la 1 decembrie
1918.
Cele patru luni ale Republicii
Moldoveneşti
Izbucnită în februarie 1917, revoluţia
bolşevică din Rusia a fost o adevărată calamitate pentru armatele române rămase
fără cel mai important aliat în faţa germanilor. Pentru românii din Basarabia,
însă, prăbuşirea Imperiului Ţarist reprezenta şansa realizării aspiraţiilor lor
naţionale. La începutul lui martie 1917, la Chişinău a luat naştere, sub
conducerea lui Vasile Stroescu, "Partidul Naţional Moldovenesc". La iniţiativa
acestei formaţiuni a fost înfiinţat "Sfatul Ţării", o dieta provincială care se
reuneşte pentru prima dată la 21 noiembrie 1917.
La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a
proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească. În funcţia de preşedinte a
fost ales Ion Inculeţ.
Iniţial, noua republică trebuia să fie
parte a unei viitoare Rusii federale. Anarhia care cuprinsese întregul (fost)
Imperiu Ţarist contaminase, însă, şi Basarabia. Pentru restabilirea ordinii,
conducerea micuţului (şi efemerului) stat s-a adresat mai întâi armatei ruseşti
de pe frontul românesc, comandată de generalul Dimitri Grigorovici Scerbacev.
Acesta nu avea, însă, trupe disponibile pentru stabilizarea regiunii. De fapt,
se confrunta el însuşi cu probleme extrem de grave, nemaiputând conta pe
fidelitatea soldaţilor săi. Bolşevicii îi penetraseră armata şi organizaseră la
Socola, lângă Iaşi, un adevărat Stat major paralel. Plănuiau înlăturarea Regelui
Ferdinand şi sovietizarea României.
Puciul bolşevic de la Iaşi
La sfârşitul lui noiembrie 1917, Lenin
trimisese deja la Iaşi un comando special, cu misiunea de a facilita instalarea
unui regim bolşevic în România. Comandoul era alcătuit din circa 80 de persoane,
sub conducerea lui Simion Grigorievici Rosal, unul dintre agitatorii puciului de
la Petrograd, preşedintele sovietului din Kronstadt. Situaţia părea ideală
pentru reuşita complotului. Armata rusă de pe frontul românesc era în
degringoladă. Soldaţii dezertau în masă. Bande înarmate prădau la drumul mare şi
uneori atacau autorităţile locale.
Rămasă singură pe frontul de Est,
armata română nu ar fi fost capabilă să înăbuşe un război civil. Iar declanşarea
acestuia părea floare la ureche, în condiţiile în care foametea şi gerul făceau
ravagii în Moldova. Nemulţumirile şi temerile populaţiei puteau fi exploatate,
după modelul aplicat la Petrograd şi Moscova. Câteva atentate sângeroase ar fi
trebuit să genereze ample tulburări sociale, basculând ţara în anarhie.
Simion Rosal plănuia să-l asasineze pe
Regele Ferdinand, să aresteze Guvernul şi să instaleze un regim bolşevic, condus
de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Alecu Constantinescu, Ion Dissescu.
Primul care trebuia, însă, "eliminat" era generalul Dimitri Scerbacev,
comandantul armatelor ruseşti din Moldova. Atentatul împotriva acestuia a eşuat.
Rosal a fost arestat şi, ulterior, executat împreună cu câţiva dintre complicii
săi.
Scăpat cu viaţă, generalul Scerbacev a
cerut sprijinul armatei române pentru distrugerea comandamentului bolşevic de la
Socola. Cererea sa a fost aprobată de Consiliul de Miniştri aflat în refugiu la
Iaşi. Soldaţii răzvrătiţi au fost dezarmaţi şi expulzaţi peste Prut de militarii
generalului Prezan. Represaliile sovieticilor nu au întârziat. La Petrograd,
ambasadorul României, Constantin Diamandi, a fost arestat, împreună cu tot
personalul legaţiei. Troţki, ministru de Externe la acea dată, trimite o
scrisoare de protest plină de ameninţări.
Armata română în Basarabia
Românii scăpaseră de o mare primejdie,
dar pentru basarabeni, situaţia era de-a dreptul dezastruoasă. Soldaţii ruşi,
dezertori sau expulzaţi, jefuiau şi terorizau populaţia civilă. Organizaţiile
bolşevice deveneau tot mai agresive. În aceste condiţii, la 22 decembrie 1917,
Sfatul Ţării a cerut intervenţia armatei române. Imediat, Sovietul bolşevic din
Chişinău i-a denunţat drept trădători pe conducătorii Republicii Democrate
Moldoveneşti şi a pus un premiu pe capetele lor. Era, însă, prea târziu. Trupele
româneşti conduse de generalul Broşteanu au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie
1918.
În 13 ianuarie 1918, armata română a
intrat în Chişinău. După câteva zile, întreaga Basarabie era eliberată. Aproape
imediat, Guvernul Rusiei Sovietice a anunţat întreruperea relaţiilor diplomatice
cu România şi sechestrarea tezaurului trimis spre păstrare în Rusia. Troţki
explica: "Fondurile româneşti depuse la Moscova sunt intangibile pentru
oligarhia română. Guvernul sovietic îşi ia răspunderea pentru păstrarea acestor
fonduri şi a predării lor în mâinile poporului român.
Unirea cu România mică
La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a
votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti.
Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte, iar Daniel Ciugureanu a fost numit
prim-ministru.
Judeţul Bălţi a fost primul judeţ din
Basarabia care s-a pronunţat pentru unirea cu România. "Moţiuni de unire" sunt
adoptate apoi şi de către celelalte judeţe.
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării,
votează unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România. Au fost numărate
86 de voturi pentru, 3 împotriva si 36 de abţineri.
Proclamaţia Sfatului Ţării suna
astfel: "Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut
şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o
sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric
şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi
hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa,
România".
Vestea a produs mare bucurie la Iaşi,
unde lumea a ieşit să danseze pe stradă. La Mitropolie, un Te Deum solemn a
marcat marele eveniment. Cu câteva zile înainte, Alexandru Marghiloman vizitase
Chişinăul, fiind întâmpinat cu urale de populaţie. El declarase, atunci,
oficial: "În numele poporului român şi al Regelui României, cu adâncă emoţie şi
falnică mândrie, iau act de hotărârea cvasi-unanimă a Sfatului Ţării şi, la
rândul meu, declar ca de azi înainte Basarabia este pe veci unită cu România".
Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul
Oficial din 10 Aprilie 1918.
Unirea fusese făcută, dar situaţia
României era extrem de incertă. De la 1 martie, începuse demobilizarea armatei.
Condiţiile de pace impuse de germani erau draconice şi umilitoare. Dobrogea urma
să revină Bulgariei, lăsând România fără ieşire la mare. Fâşii importante de la
graniţa cu Transilvania erau, de asemenea, pierdute. Visul Marii Uniri părea o
utopie. Cei care crezuseră în el erau blamaţi pentru atragerea ţării într-o
aventură iresponsabilă. Edificator în acest sens este un pasaj din fascinantele
memorii ale lui Eugen Arthur Buhman, la acea dată şeful serviciului PTTR al
Casei Regale: "Delegaţia trimisă la Bucureşti pentru tratativele de pace cu
partea ocupată a ţării aduce ştirea ca P. Carp, Beldiman, Lupu Costache, Virgil
Arion, Stere, Neniţescu au declarat că nu mai recunosc pe Regele Ferdinand ca
Rege al României şi cer să se aducă o nouă dinastie germană. La Palat, vestea a
produs o adâncă impresie. Nimeni n-are curajul s-o spună în gura mare, dar în
oraş se comentează deschis. În ultimul timp am avut prilejul să constat că o
bună parte a opiniei refugiaţilor în Moldova este astăzi mai mult împotriva
suveranilor decât pentru dânşii. În special Regina este privită ca autoarea
spirituală a războiului. Regina ştie asta şi este, natural, demoralizată.
Scriind aceste rânduri, nu pot să nu-mi aduc aminte de grelele învinuiri aduse
Coroanei, acum un an, pentru că nu se decidea mai repede a intra în război şi
tot aşa nu pot uita manifestaţiile frenetice cu care a fost primită mobilizarea.
Şi asta se numeşte opinie publică!"
Câteva luni mai târziu, evoluţiile de
pe frontul de vest au schimbat miraculos soarta războiului şi pe cea a României.
În 1920, Tratativele de pace de la Paris au consfinţit unirea cu Basarabia, dar
şi pe cea cu Bucovina şi cu Transilvania.
Miruna MUNTEANU
– Ziarul ZIUA (nr.4196 din 29 martie 2008)
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139 •
|
