Intrare • Obstea • Slujba • Istorie • Biblioteca • Media • Apicultura • Centru medical • Noutati

                                                          

C 140

 

 

 

Pentru a va abona la noutatile site-ului Manastirii Turnu faceti click pe butonul RSS  

Aceasta optiune va va crea automat semne de carte la ce e nou pe site direct pe calculatorul dumneavoastra.

 

„Hristos Se naste, slaviti-l!

Hristos din ceruri, întampinati-l!

Hristos pre pamant, înaltati-va!

Cantati Domnului tot pamantul

Si cu bucurie laudati-L, popoare,

 ca S-a preaslavit!”

Iubitilor nostri frati si surori intru Domnul
 

Preaslavitul praznic al Nasterii Domnului sa va umple de daruri duhovnicesti, spor in lucrarea faptelor bune, credinta curata si intru toate bunasporire.
 

La multi ani!

Staret al Sfintei Manastiri Turnu, Protos. Valentin Mitu,
impreuna cu obstea Sfintei Manastiri Turnu – Tîrgsoru Vechi

 

C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230

• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •

Cuvantul 140

Dan Puric, un apologet ortodox

Am avut prilejul şi să-l văd şi să-l ascult din nou pe Dan Puric. Era la puţin timp după ce apăruse într-un program mai amplu, tot la TVR, dedicat unei binecunoscute ofensive neoiconoclaste. Emisiunea aceea i-a adus lui Dan Puric simpatia masei de credincioşi şi a clerului ortodox din ţara noastră şi a relevat un apologet pravoslavnic cum România n-a mai avut de mult; un teolog „nespecialist”, din speţa lui Alexei Homiakov, Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu. Pentru că Dan Puric aparţine unei tipologii diferite radical de aceea a intelectualului român.

Dan Puric gândeşte cu propriul său cap, inclusiv atunci când vine vorba de Biserica Ortodoxă. Celălalt intelectual continuă să ia cunoştinţă despre Ortodoxie prin filiera occidentală, catolică sau protestantă. Dan Puric mărturiseşte Biserica în care a fost botezat, şi o face cu simplitate şi încredere, întrucât credinţa se asumă. Celălalt vrea să „discute”, pentru că se teme să nu fie tratat de „obscurantism” şi aretrat. De aceea, are mereu o pro­punere în buzunar, care nu-i altceva decât un calc, un şablon străin, de cele mai multe ori expirat: să facem un Vatican II la noi acasă, să umblăm cu pantahuza protestantă din poartă în poartă, să auzim la predică trimiteri la Heidegger sau la Adorno...

Or, ca şi iubirea, credinţa se trăieşte - aşa cum se vede la Dan Puric; se mărturiseşte. Pentru că învăţătura ei este revelată de Dumnezeu şi formulată sub cea mai înaltă egidă spirituală               - a Duhul Sfânt - de către Sfinţii Părinţi în Soboarele Ecumenice. Nu prea ai ce să discuţi asupra dogmei, a „adevărului revelat”. Tot ce poţi face este să te lupţi pentru ca el să fie păstrat intact când apare tentativa de corupere sau de ispitire. N-ai ce discuta cu ereticii şi cu atât mai puţin despre mistificări grosolane, gen  Codul Iui Da Vinci ori Evanghelia lui luda. Aici nu încape opoziţia vechi/nou, în sensul disputei dintre clasici şi romantici. Însă intelectualul „pune botul” prin natura formaţiei sale şi prin tea­ma de a nu fi considerat obscurantist sau demodat.

Pe vremuri, mulţi se temeau să intre în biserică pentru a nu fi daţi afară din partid. Nu era „politic” să fii perceput cre­dincios. Astăzi nu este „european” să baţi mătănii şi să te închini la icoane. Şi atunci, cu excepţiile de rigoare, intelectualul român recurge la jumătăţile de măsură: toarnă sifon în vinul mărturisirii şi obţine un şpriţ penibil şi mizerabil. Face herme­neutică şi istorie a religiilor, denunţă lungimea slujbelor orto­doxe şi a parastaselor, concede babei Rada frecventarea bisericii şi asumarea Tainelor, ba îi mai şi sminteşte pe unii clerici cu înclinaţia lui pentru „dezbateri”... Iar teologie nu ştie. Fiindcă teologia nu se deprinde în bibliotecă, tot aşa cum excursiile nu se fac pe hartă. Intelectualul nostru nu are priză la popor pentru că nu-i cunoaşte credinţa. N-o are de 150 de ani şi de aceea n-a avut niciodată dialog cu masele. Din acelaşi motiv n-a putut să existe la noi un sindicat „Solidaritatea”. între popor şi belferi nu avem decât dialogul surzilor.

Dan Puric mărturiseşte. O face firesc şi integral. Şi s-ar putea să facă şcoală, atrăgând prin autenticitatea lui şi prin inteligenţa sa luminată de Duh. Este un apologet strălucit. Unul de care comunitatea de credinţă şi iubire a Bisericii noastre avea realmente nevoie.

Dan CIACHIR                                                                   

 

DAN PURIC – „CINE SUNTEM”,

Ed. Platytera, Bucureşti, 2008.

 

Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail: contact@turnu.ro

• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •

Pagina de inceput • Contact

   Inainte

 

Adresa manastirii este:

Manastirea Turnu,

sat Targsoru Vechi, nr. 1,

 jud. Prahova, Romania

E-mail: contact@turnu.ro
Telefon: 0244483077

 

Site-ul este realizat in colaborare cu:

Dr. Cristian Boros (www.cristianboros.ro)

 

Numar de vizitatori din 29 octombrie 2009: Hit Counter

Copyright © 2007
Ultima data  a fost modificat: 25-Dec-2011 23:46