|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
Cuvantul 147
 Învrăjbirea
creştinilor din România
Războaiele religioase,
confruntările confesionale sunt cele care au însângerat creştinătatea timp de
sute de ani fără nici un sens. Războaiele religioase au fost cele mai aprige,
sabia ridicată în numele credinţei stârnind furii stăpânite cu greu.
Nu este de mirare ca
Europa modernă a fost fondată prin Pacea Westfalică, pacea care a încheiat
Războiul de Treizeci de ani purtat în numele diferitelor confesiuni creştine.
Învrăjbirea religioasă aduce cu sine adevărate furtuni care răscolesc
fundamental orice societate, indiferent cât de stabilă ar fi. Iar societatea
românească trebuie să facă faţă în prezent tocmai unei astfel de furtuni.
Faptele sunt simple:
mitropolitul ortodox al Banatului Nicolae Corneanu s-a împărtăşit într-o
biserică greco-catolică. Episcopul ortodox al Oradei, Sofronie Drincec, a
sfinţit apele de Bobotează împreună cu un ierarh greco-catolic. Gesturile celor
doi ierarhi au stârnit o controversă aprigă. Apele s-au despărţit repede: cei
care îi susţin necondiţionat pe cei doi ierarhi şi cei care le condamnă gestul
şi cer caterisirea lor, scoaterea lor din rândurile înalţilor ierarhi ortodocşi.
Istoria relaţiilor
dintre ortodocşi si greco-catolici în România este una cât se poate de
zbuciumată. O parte a clerului ortodox transilvan a trecut în subordinea
Bisericii Catolice în cadrul programului habsburgic de promovare a acestei
confesiuni. Preoţii românilor ardeleni - supuşi de sute de ani unei discriminări
legale, aflaţi din punct de vedere juridic pe o treaptă inferioară celorlalte
naţiuni - au cedat la ademenirile scutirilor de taxe şi perspectiva de a putea
deveni activi din punct de vedere politic. Trecerea la confesiunea
greco-catolică de la sfârşitul secolului al XVII-lea nu a fost sub nici o formă
motivată dogmatic. A fost o vânzare: toate documentele semnate de ierarhii
ortodocşi sunt construite pe principiul „dă-mi ca să-ţi dau”. Noi ierarhii vă
dăm credincioşi, voi daţi-ne privilegii. Însă aplicarea acestor privilegii a
fost blocată permanent - foarte puţini români greco-catolici transilvăneni au
apucat să se bucure de ele. În plus, toţi românii greco-catolici, oricât de
înfocaţi în credinţa lor, după o perioadă de luptă pentru respectarea
drepturilor au ajuns la concluzia că târgul nu a fost respectat. Autorităţile
austriece au avut de furcă tot secolul al XVIII-lea cu încăpăţânarea românilor
de a rămâne ortodocşi: de multe ori trecerea de la o confesiune la alta s-a
făcut sub ameninţarea baionetelor, prin înşelăciune sau şantaj, biserici şi
mănăstiri ortodoxe au fost rase de pe faţa pământului. Nici unul din aceste
gesturi nu a avut nimic în comun cu dogmele creştine sau iubirea dintre
creştini. A fost o problemă politică, rezolvată în mod politic, inclusiv prin
forţa armată.
La fel s-a întâmplat în
secolul al XX-lea: regimul comunist instaurat de Armata Roşie în România a ajuns
la concluzia că greco-catolicii reprezintă o structură de spionaj a Papalităţii.
Concluzia a fost simpla: pentru o problemă politică, vom aplica mijloace
politice, inclusiv forţa. Gestul comunist de desfiinţare a Bisericii Unite a
fost văzut ca o reparaţie binevenită a unei nedreptăţi istorice. Cei care s-au
opus au înfundat puşcăriile: sistemul totalitar comunist a fost mai eficient şi
mai rapid decât cel habsburgic. Prigonirea greco-catolicilor se numără fără nici
un fel de îndoială printre cele mai mari crime ale comunismului din România.
Aprecierea că Biserica Ortodoxa Romana a fost favorizată şi a profitat de pe
urma acestei prigoane este deplasată - mărturie stau toţi cei care au suferit
prigoana comunistă în numele ortodoxiei.
Propaganda pro-Corneanu
si pro-Drincec se foloseşte de argumentul că gestul lor este unul de iubire
îndreptat spre unirea bisericilor. Însă nici Corneanu, nici Drincec nu sunt
autorizaţi pentru astfel de gesturi. Gestul lor este unul individual şi politic.
Iar dacă ar fi fost vorba de o reciprocitate a acestei iubiri m-aş fi aşteptat
ca episcopul reformat Tokes - care a organizat rapid la Parlamentul European o
protejare a celor doi ierarhi care s-au pus în afara Bisericii Ortodoxe - să se
repeadă la împărtăşanie în prima biserică ortodoxă care i-a ieşit în cale, urmat
imediat de toţi ceilalţi ierarhi ai diferitelor confesiuni din România.
George DAMIAN –
articol din Ziua de sâmbătă, 5.08.2008
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
| 
