|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
Cuvantul 152
 Scrisoare
din Bărăgan
(scrisă
de Ion Florescu, deportat în Bărăgan, fiicei sale Cocuţa)
Copila
mea! Copila mea!
Scrisoarea ta m-a mângâiat,
M-a
bucurat când am primit-o,
M-a
întristat când am citit-o.
M-am
bucurat aşa cum scrii,
Că vrei
şi tu aici să vii.
Să vii
la mine-n Bărăgan,
Unde
stau pustnic an de an.
Bolnav
şi fără ajutor,
Ca cel
din urmă cerşetor,
Pe tata
să-l mai vezi ai vrea,
Copila
mea... copila mea...
Să mă
cunoşti... eu nu mai cred,
În
fiecare zi mă pierd.
Mă
cheamă-ntruna un glas mut
Şi sunt
de nerecunoscut.
Nu
vreau să vezi cum trăiesc eu,
Copilul
meu... sufletul meu...
Trecură
ani şi ani de-atunci,
De când
sălbatice porunci
Adus-au
jale-n cas' la noi,
Răpindu-mă de lângă voi.
La
mâini cu lanţuri m-au legat
Şi m-au
bătut, şi m-au scuipat,
La
munci prin lagăre m-au dus
Şi,
socotind că nu-i de-ajuns,
Văzând
în mine un duşman,
M-au
aruncat în Bărăgan.
Mi-ai
scris să-ţi iau un mărţişor,
Să
prinzi de el fâşii de dor,
Să-l
porţi la piept ca talisman.
Dar
sunt sărac, n-am nici un ban.
Pe-aici
nu sunt nici sfinţi, nici zei,
Să pot
cerşi milă la ei.
Ca să
cerşesc mi-e foarte greu,
Sărac
să fiu, dar să fiu eu.
Când
amintirile mă frâng,
Fetiţa
mea, într-una plâng
Şi
fericire-i cer mereu,
În rugi
fierbinţi, lui Dumnezeu.
La
darul meu să prind, aş vrea,
Durere
din durerea mea,
Văpăi
de foc, simţiri adânci,
Ce ard
şi pietrele pe stânci.
Sunt
prea sărac în bucurii,
Sunt un
om mort printre cei vii,
M-au
învins zile cu poveri
Şi-atâtea triste primăveri.
Îmi
arde sufletul meu tot,
Aş vrea
să uit, dar n-am să pot,
Mânuţa
ce m-a mângâiat
În
noaptea când m-au arestat,
Nici
cizma care te-a lovit
Când
lângă mine ai venit,
Trăgând
de lanţuri şi plângând
Şi mâna
tatii sărutând.
Şi
cizma te lovea mereu,
Copilul
meu, sufletul meu...
Mă
chinuie un gând amar:
Ce pot
să-ţi fac de-aici ca dar?
Îţi
trimit dorul răvăşit
Şi
lacrimi fără de sfârşit,
Nepreţuitul talisman
Din
Bărăgan, din Bărăgan!
Ani
mulţi cer Domnului să-ţi dea,
Copila
mea... copila mea...
†
Mărţişor pentru
Ana-Crina
(scrisă
de Gheorghe Stănescu în închisoare pentru fiica sa)
Copila
mea, mărţişorul din acest an
nu
este-o păpuşă, nici un pian
cu
clape de catifea,
nici o
girafă cu ochi de cafea,
nu este
oaie cu lâna de vată,
nici
urs nu este, de ciocolată,
nu
este-un fluture, nu este-o carte:
E numai
lacrima ce-mi cade de departe
pe
funda-ţi roşie din păr.
Închis,
pentru-o fărâmă de-adevăr,
m-am
străduit în tăcere,
într-o
neştiută îngenunchere,
să-ţi
făuresc un mărţişor
din
nestemata lacrimii de dor.
Păstrează bine mărţişorul, tată!
Ai să-l
pricepi când vei fi mare şi-nvăţată!
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
| 
