|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
Cuvantul 153
 DISCURSUL
LUI ALEKSANDR SOLJENIŢÎN
LA UNIVERSITATEA HARVARD (8 IUNIE
1978)
(
după acest discurs occidentalii i-au spus: Pleacă, Soljeniţân! )
Media confecţionează un „spirit al vremii”
Desigur, presa se bucură şi ea de cea mai mare libertate. Dar ce folos? Ce
responsabilitate se exercită asupra jurnalistului sau jurnalului, la întâlnirea
cu cititorii săi, ori cu istoria? În cazul în care aceştia au fost înşelaţi prin
divulgarea unor informaţii sau concluzii false, ori chiar au contribuit la erori
ce s-au comis la cel mai înalt nivel de Stat, există un singur caz de jurnal sau
jurnalist care să-şi fi exprimat public regretul? Nu, bineînţeles că nu, asta ar
afecta vânzările. Din asemenea erori, care pot provoca tot ce e mai rău pentru o
naţie, jurnalistul „se scoate”, scapă întotdeauna. Având în vedere că este
nevoie de o imediată şi credibilă informare, el se vede nevoit să recurgă la
zvonuri, conjuncturi, ipoteze, pentru a umple golurile, şi nimic din toate astea
nu e dat la o parte; însă minciunile astea se instalează în memoria cititorului.
Câte judecăţi pripite, fără discernământ, superficiale şi înşelătoare sunt
astfel emise zilnic, revărsând tulburare asupra cititorului şi lăsându-l pradă
ei? Presa poate juca rolul de opinie publică sau de a amăgi. Aşa se face că
vedem terorişti zugrăviţi cu trăsăturile unor eroi, secrete de Stat ce ating
securitatea naţională divulgate în piaţa publică, sau amestecul fără pic de
ruşine în viaţa intimă a persoanelor cunoscute, în virtutea sloganului „Toată
lumea are dreptul să ştie tot”. Numai că este un slogan ipocrit, al unei
societăţi ipocrite. De o mult mai mare valoare este confiscarea acestui drept,
dreptul oamenilor de a nu şti, de a nu vedea sufletul lor dumnezeiesc sufocat de
bârfe, prostii şi vorbe în vânt. O persoană care duce o viaţă plină de trudă şi
sens nu are deloc nevoie de acest şuvoi apăsător şi neîntrerupt de informaţii
[...]
Alt lucru care nu va scăpa observatorului sosit din Estul totalitar, cu presa sa
riguros univocă: descoperirea unui curent general de idei privilegiate în sânul
presei occidentale în ansamblu, un fel de spirit al vremii, după criterii de
judecată recunoscute de toţi, de interese comune, suma acestora dând sentimentul
nu al unei competiţii, ci al unei uniformităţi. Există poate o libertate
nelimitată a presei, dar cu certitudine nu şi una pentru cititor. Ziarele nu fac
decât să transmită cu putere şi emfază toate aceste opinii care nu contrazic
curentul de opinie dominant. Fără să aibă nevoie de cenzură, curentele de
gândire, de idei la modă sunt separate cu grijă de cele care nu le cântă în
strună, iar acestea din urmă, fără a fi propriu-zis interzise, nu au decât
puţine şanse să pătrundă printre celelalte reviste literare şi periodice, ori
chiar să fie transmise în învăţământul superior. Studenţii voştri sunt liberi în
sensul legal al termenului, dar sunt prizonierii idolilor purtaţi goi de
entuziasmul modei. Fără să fie vorba, ca în Est, de o violenţă făţişă, această
selecţie operată de modă, această nevoie de a te conforma modelelor
standardizate, împiedică pe gânditorii cei mai originali să-şi aducă contribuţia
lor la viaţa publică şi provoacă apariţia unui primejdios spirit gregar, care se
opune unei creşteri în adevăratul sens al cuvântului. În S.U.A. mi s-a întâmplat
să primesc scrisori din partea unor persoane de o eminentă inteligenţă... poate
un profesor de la un mic colegiu uitat, care ar fi putut contribui mult la
renaşterea şi mântuirea ţării sale, dar ţara nu avea cum să-l audă, pentru că
mediei nici nu-i trecea prin cap să-i dea cuvântul. Iată ce dă naştere unor
puternice prejudecăţi de masă, unei orbiri care, în epoca noastră, este în mod
special primejdioasă [...]
Vestul la fel de materialist ca şi Estul
Cu
toate astea, în tinerele democraţii, precum democraţia americană nou născută,
toate drepturile individuale ale omului se întemeiază pe credinţa că omul este o
creatură a lui Dumnezeu. Altfel spus, libertatea este acordată individului
condiţionat, supusă constant responsabilităţii sale religioase. Aceasta a fost
moştenirea secolului trecut [XIX].
Toate limitările de acest fel s-au atenuat în Occident, unde a survenit o
emancipare deplină, în pofida moştenirii morale a veacurilor creştine, cu
miracolele lor de îndurare şi jertfă. Statele devin fără încetare din ce în ce
mai materialiste. Occidentul a apărat cu succes şi chiar cu asupra de măsură
drepturile omului, însă omul a văzut cum i se ofileşte de tot conştiinţa
propriei responsabilităţi faţă de Dumnezeu şi de societate. În tot timpul
ultimelor decenii, acest egoism juridic al filosofiei occidentale a fost
definitiv realizat, astfel încât lumea se găseşte într-o cruntă criză spirituală
şi într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnicii, inclusiv cucerirea
spaţiului, a Progresului atât de mult trâmbiţat, n-au reuşit să răscumpere
mizeria morală în care a căzut veacul al XX-lea şi pe care nimeni nu a bănuit-o
în veacul al XIX-lea .
Umanismul devenind în creşterea sa din ce în ce mai materialist, permite, cu o
incredibilă eficacitate, conceptelor sale să fie utilizate mai întâi de
socialism, apoi de comunism, astfel încât Karl Marx a putut spune în 1894 că
„comunismul este un umanism naturalizat”. S-a adeverit ulterior că această
judecată era departe de a fi falsă. Vedem aceleaşi pietre care stau atât la baza
unui umanism alterat, cât şi la cea a tuturor tipurilor de socialism: un
materialism de nestăvilit, o eliberare faţă de religie şi de responsabilitatea
religioasă, o concentrare de spirite asupra structurilor sociale cu o abordare
pretins ştiinţifică. Nu este întâmplător că toate aceste promisiuni retorice ale
comunismului se centrează pe Omul cu O mare şi fericirea lui terestră. La prima
vedere este vorba de o apropiere ruşinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte
comune între gândirea occidentală şi cea a Estului? Aici este logica
materialistă...
Nu
mă gândesc la cazul unei catastrofe aduse de un război mondial şi la schimbările
ce ar putea surveni în societate. Atâta vreme cât ne sculăm în fiecare dimineaţă
sub un soare blajin, viaţa noastră inevitabil se va ţese din banalităţile
cotidiene. Însă este vorba de un dezastru care pentru mulţi este deja prezent în
noi. Mă refer la dezastrul unei conştiinţe umaniste perfect autonome şi
nereligioase. Ea a făcut din om măsura tuturor lucrurilor pe pământ, omul
nedesăvârşit, care nu este niciodată complet dezbrăcat de mândrie, egoism,
invidie, pofte, vanitate şi atâtea alte păcate. Plătim astăzi pentru greşelile
care n-au apărut aşa hodoronc-tronc la începutul călătoriei noastre. Pe drumul
care ne-a purtat din Renaştere până astăzi, experienţa noastră s-a îmbogăţit,
dar am pierdut ideea unei entităţi superioare care, odinioară, mai înfrâna din
patimile şi iresponsabilitatea noastră.
Ne-am pus prea multe nădejdi în transformările politico-sociale, iar acum iese
la iveală faptul că am dat la o parte tocmai ce aveam mai de preţ: viaţa noastră
interioară. În Est ea e călcată în picioare de bâlciul Partidului unic, în Vest
de bâlciul Comerţului. Ceea ce e înfricoşător nu este nici măcar realitatea unei
lumi sfărâmate, ci faptul că părţile ei suferă de aceeaşi boală. Dacă omul, aşa
cum o declară umanismul, ar fi fost născut numai pentru fericire, cu atât mai
mult nu ar fi fost născut ca să moară. Însă, dedicat trupeşte morţii, sarcina
lui pe acest pământ este cu atât mai spirituală. Nu un urlet zilnic, nu căutarea
celor mai bune mijloace de achiziţie, iar apoi cheltuiala veselă de bunuri
materiale, ci împlinirea unei dure şi permanente îndatoriri, astfel încât drumul
întregii noastre vieţi să devină experienţa unei înălţări spirituale: să părăsim
această lume ca nişte creaturi mai înalte decât cum am intrat în ea.
A
privi în sus la scara valorilor noastre umane
Este imperativ să privim în sus, în ascensiune, scara valorilor umane.
Precaritatea ei actuală este înspăimântătoare. Nu mai este posibil ca vechea
măsură cu care se cuantifică eficienţa unui preşedinte să se limiteze doar la
cât de mulţi bani pot fi câştigaţi, ori la cât de îndreptăţită este construcţia
unui gazoduct. Este vorba de o mişcare acceptată de bunăvoie, care să atenueze
patimile noastre, o mişcare acceptată cu seninătate, astfel încât umanitatea să
se ridice deasupra curentului materialist care a încătuşat lumea. Chiar dacă am
reuşit să o ferim a fi distrusă de un război, viaţa noastră trebuie să se
schimbe, dacă nu vrem să piară prin propriul ei păcat. Nu ne mai putem lipsi de
ceea ce este fundamental pentru viaţă şi societate. Este adevărat că omul se
află deasupra tuturor şi a toate? Nu este nici un spirit superior deasupra lui?
Activităţile umane şi sociale pot fi ele legitim reglate doar prin expansiunea
materială? Avem dreptul de a promova această expansiune în detrimentul
integrităţii vieţii noastre spirituale?
Dacă lumea nu a ajuns încă la final, atunci ea atins o etapă hotărâtoare în
istoria ei, asemănătoare cu importanţa cotiturii care a dus dinspre Evul Mediu
spre Renaştere. Această cotitură pretinde din partea noastră o dragoste
spirituală. Va trebui să ne ridicăm la o perspectivă mai înaltă, la o nouă
concepţie de viaţă, în care natura noastră carnală să nu mai fie diabolizată,
aşa cum s-a întâmplat în Evul Mediu, iar firea noastră spirituală să nu mai fie
călcată în picioare, aşa cum s-a întâmplat în epoca modernă. Ascensiunea noastră
ne îndreaptă spre o nouă etapă antropologică. Nimeni, pe acest Pămînt, nu mai
are altă soluţie decît să se ridice spre înălţimi. Mereu mai sus.
Soljeniţân a
fost un mare scriitor rus „cu frica lui Dumnezeu”, un creştin care şi-a asumat
pînă la capăt, fără rest, condiţia şi spiritul Evangheliei. Pentru societatea
românească de astăzi, discursul său rostit cu 30 de ani în urmă la Universitatea
Harvard este cu atât mai zguduitor cu cât nu reprezintă câtuşi de puţin o
întoarcere în trecut, ci o oglindă necruţătoare, care ne arată chipul
schimonosit al prezentului.
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
|
