|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
Cuvantul 155
 Este
posibil un intelectual public anti-global în România?
De la
căderea comunismului până în prezent, autointitulata noastră „elită
intelectuală” a trâmbiţat globalismul. Cei care s-au opus acestei tendinţe au
fost marginalizaţi. Mai nou, capătă însă voce un intelectual român
„antiglobalist”, ce are toate şansele să se „globalizeze”, geografic.
„Intelectualul public global” este un produs ideologic. În linii generale, el
întruchipează „monstruoasa coaliţie” dintre globalism şi stângism, care s-a
cimentat în ultimele decenii în vederea construirii Vajnicei Lumi Noi.
Astăzi, „intelectualul global” este chemat să legitimeze în ochii opiniei
publice o inginerie (în sensul termenului englezesc engineering) economică,
socială, culturală şi religioasă de proporţii planetare, nemaiîntâlnită în
istoria umanitaţii.
Pentru oamenii lucizi, care înţeleg mecanismele de funcţionare a globalismului
şi resorturile lui ideologice, întrebarea este următoarea: „Cum ar putea un
«intelectual public» dintr-o ţară oarecare să-şi facă auzită vocea pe plan
internaţional, atunci când el se opune celor cinci ipostaze ale «globalului»:
corporatismul economic (ipostaza economico-financiară), statul managerial
(ipostaza socială), multiculturalism (culturală), ecumenism (religioasă) şi
utopism (utopia statului mondial în chip de ipostază «ocult»-politică)?
O
altă întrebare, la fel de importantă: Cum s-ar putea dezbate public, atât la
nivel local cât şi internaţional, problemele reale ale societăţilor umane, în
locul problematicii ideologice, deseori diversionist impusă pe toate canalele
media de corifeii planetarizării?
Precum comunismul - pe care autorul acestui articol îl numeşte „globalism
primitiv” - globalismul este construcţia artificială a unor elite economice şi
financiare. Globalismul a reuşit să se impună la nivel planetar prin manipularea
noilor tehnici de comunicare în masă şi printr-o retorica stângistumanitaristă.
Fiind antidemocratic şi antinaţional, globalismul are mereu nevoie de
justificări, vrea în permanenţă sa apară „legitim” în ochii opiniei publice.
Şi-ar dori sa fie perceput drept „natural”, „în firea lucrurilor”, nicidecum
echivalentul unei ideologii.
Statul
român sprijină doar globalismul
România nu duce lipsă de „intelectuali publici globali”. De la căderea
comunismului şi până în prezent, autointitulata noastră „elita intelectuală” s-a
erijat în goarna spartă a globalismului.
Cei foarte puţini care s-au opus acestei tendinţe au fost marginalizaţi şi
etichetaţi drept „ultranaţionalişti”, „legionari”, „antioccidentali” etc.
Intelectualilor români „globali” li s-au acordat burse de studiu în străinătate,
au fost plimbaţi, deseori pe banii „statului naţional şi unitar”, prin tot felul
de workshopuri mondialiste, li s-au oferit funcţii în universităţi şi în
instituţii de cercetare din ţară şi din străinătate; presa românească le-a
deschis larg porţile.
În
vreme ce un intelectual „antiglobalist” îşi face cunoscute opiniile pe bloguri,
„intelectualul public global” scrie editoriale gras plătite în presa centrală,
apare la televizor, are „un cuvânt greu” de spus în dezbaterile publice. În
vreme ce „antiglobalistul” este portretizat în mass-media din România ca un
troglodit care nu înţelege „marile provocări ale globalizării”, „intelectualul
public global” apare mereu într-o lumină serafică, un „aristocrat al
spiritului”.
Practic, în România de astăzi nu ai posibilitate să devii „intelectual public”
dacă nu eşti în favoarea: 1) economiei de piaţă, dominată de marile corporaţii;
2) relativismului cultural şi noii stângi „politic corecte”; 3) creştinismului
ecumenic şi, nu în ultimă instanţă, trebuie să intri în graţiile unor instituţii
semilegitime, mai mult sau mai puţin „oculte”, care urmăresc slăbirea statelor
naţionale, promovarea unor unitări suprastatale gen Uniunea Europeană şi crearea
în viitor a statului mondial.
Dacă ai îndeplinit aceste condiţii sau cea mai mare parte din ele ai şansa să
avansezi spre topul „Celor 20”. Mi se va reproşa că exagerez. Acuzele de
„extremism”, „ultranaţionalism” sau „conspiraţionism” se aplică tuturor celor
care sunt percepuţi drept intelectuali şi politicieni antimondialişti. Chiar
foşti candidaţi la preşedenţia SUA, conservatorul tradiţionalist Pat Buchanan,
conservatorul libertarian Ron Paul şi stângistul anticorporatist Ralph Nader au
fost anatemizaţi în mass-media corporatistă, fiindcă s-au opus într-un fel sau
altul globalizării galopante.
Astăzi, opţiunile unui intelectual trebuie evaluate în funcţie de raportarea sa
la cele cinci ipostaze ale „globalului” pe care le-am enumerat în acest articol.
De pildă, în România nu se ştie sau se trece sub tăcere istoria
neoconservatorilor americani (foşti extremişti de stânga, troţkişti, care au
„globalizat” conservatorismul american tradiţional).
Când stângiştii români de viţă nouă îi atacă pe „neoconservatorii” români
(Patapievici, Tismăneanu etc.), asistăm de fapt la o ceartă în familie. Nici
stângiştii, nici neoconservatorii nu au analizat critic procesele globalizării
şi consecinţele lor negative asupra României. Reacţia lor consecventă a fost să
împiedice apariţia în ţara noastră a unei mişcări intelectuale de orientare cu
adevărat conservatoare, ca nu cumva cei „cinci piloni” ai globalizării sa fie
supuşi unei serioase analize critice.
Antiglobalism confiscat de ultranaţionalişti
O
altă confuzie întreţinută de „intelectualii globali” este echivalarea
„antiamericanismului” cu „antiglobalismul”. Noam Chomsky este un stângist
instituţionalizat cu vederi antiamericane, dar favorabil globalizării. Tariq
Ramadan şi Amr Khaled, intelectuali islamici, adulaţi de noua stângă
occidentală, sunt proglobalizare, dar cu vederi ascuns sau făţiş antiamericane.
În general, în SUA are loc în prezent o luptă ideologică şi politică între
forţele globalismului şi cele care se opun lui. Rezistenţa antiglobalizare din
SUA este în primul rând o mişcare grassroot.
Nu-i o mişcare extremistă, ci o revoltă populară născută din tradiţiile
patriotice şi conservatoare încă vii ale americanului de rând; o mişcare
politică şi intelectuală, hotărâtă să înlăture atât efectele negative ale
„revoluţiei neoconservatoare”, cât şi dezastrul „corectitudinii politice”,
promovată de stânga universitară şi de aparatul birocratic al statului
managerial.
În
România, retorica „antiglobalizare” a fost adoptată de grupurile
„ultranaţionaliste”, al căror „nucleu greu” este dat de foştii securişti.
Manipulând un discurs conspirationist, xenofob şi antisemit, apelând mereu la
demagogia populistă, „ultranaţionaliştii” antiglobalizare au dat apă la moara
stângiştilor şi „neoconservatorilor” români. În prezent, niciun intelectual de
dreapta din România nu poate să deschidă gura fără a fi trimis în tabăra lui
Vadim sau Artur Silvestri.
Lucrurile încep însă să se schimbe. Apariţia în peisajul cultural românesc a
unei noi mişcări de idei - mă refer la mişcarea personalist - conservatoare
„Forţa a Treia” (o nouă mişcare intelectuală din România, „între capitalismul
foştilor comunişti şi comunismul pe bani capitalişti, între vechiul şi noul
«establishment »„) - a făcut să se audă vocea unui intelectual român
„antiglobalist”, care are toate şansele sa se „globalizeze” (în sens geografic).
Educat în Occident, dar bun cunoscător al „României profunde”, pe care „elitele
româneşti” o ignoră, „noul intelectual” aduce, pentru prima dată în România, un
discurs cu adevarat demistificator.
Ramâne de văzut dacă aceste voci, radical critice, vor fi auzite în mainstreamul
românesc. Daca vor reuşi, ele se vor alătura cu siguranţă altora asemănătoare pe
plan internaţional. Ca această joncţiune să nu aibă loc, o uriaşă maşinărie stă
la pândă, gata să le înghită.
de
Ovidiu Hurduzeu
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 140 • C 141 • C 142 • C 143 • C 144 • C 145 • C 146 • C 147 • C 148 • C 149 • C 150 • C 151 • C 152 • C 153 • C 154 • C 155 •
| 
