|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 156 • C 157 • C 158 • C 159 • C 160 • C 161 • C 162 • C 163 • C 164-166 • C 167-168 • C 169 • C 170 •
Cuvantul 156
 De
la ateism la ecumenism
Unirea statelor
europene pare să atragă după sine şi unirea religiilor aflate până acum în
discordie. Diverşi ziarişti cu ifose de luminători ai norodului se arată
nedumeriţi cum de ierarhia bisericească nu poate înţelege o problemă pe care ei
au înţeles-o atât de repede şi atât de uşor. Oare nu este clar că toate
religiile sunt la fel şi nu există decât forme diferite de manifestare? Ce tot
atâta vorbă despre ritualuri şi dogme, de parcă am fi în Evul Mediu? N-ar fi mai
bine să fie o singură religie, să înceteze odată neînţelegerile astea fără rost?
Sigur că ar fi mai bine să fie o singură religie, o singură monedă, o singură
limbă şi un singur sex. Ce bine ar fi să tacă toţi şi să nu se mai contrazică
atâta! Ce bine ar fi să propună Parlamentul European un proiect de religie pe
care să-l voteze o dată şi pentru toţi! Vai, ce bine ar fi! Să nu mai fie atâtea
icoane şi atâtea cruci. Să fie peste tot numai steluţe, roşii, galbene, ne e
totuna, numai să nu mai fie cruci. Să fluture steluţele pe toate steagurile, pe
toate casele, pe toate tricourile. Să simtă toţi că libertatea a venit. Să ne
zbenguim ca nişte mieluşei sub cerul libertăţii înstelate.
Aţi sesizat,
desigur, colajul de slogane proprii atât unionismului sovietic, cât şi celui
european. Cu mici schimbări de accente, ecumenismul religios preia, în variantă
occidentală, misiunea de demitizare şi distrugere a religiilor practicată de
regimurile ateist-comuniste. Ştiu că, în ochii majorităţii, criticile aduse
ecumenismului sunt doar expresia unui criptoortodoxism răutăcios, totuşi
fenomenul constituie un obiect de studiu şi pentru experţii în arta manipulării
şi a dezinformării, cum ar fi, de pildă, Vladimir Volkoff:
Se poate spune că
în Occident, printr-un paradox, acţiunea
subversivă a dat mai multe roade. Consiliul Ecumenic al Bisericilor a
fost infiltrat din abundenţă. Oameni de bună-credinţă, induşi în eroare, le-au
imprimat diverselor Biserici naţionale o
orientare politică deloc conformă cu
vocaţia proprie Bisericii Romano-Catolice şi nici cu voinţa papilor.
Numeroşi preoţi şi păstori s-au lăsat
deturnaţi de la principala misiune a Creştinismului,
luând partea împărăţiilor din această lume,
şi aproape întotdeauna într-un sens
direct sau indirect favorabil
comunismului.
Toţi şi toate
trebuie să se alinieze „normelor europene”? Dar abia ne-am ridicat după
alinierea socialist-comunistă. Cum să ne mai aliniem, cum să mai stăm? Oare
chiar trebuie să stăm tot timpul aliniaţi, culcaţi? Oare nu se poate; să mai
stăm, măcar puţin, drepţi? Înţeleg: că s-au mutat nişte graniţe, că s-au mai
cedat nişte pământuri, nişte industrii, dar oare şi mintea, şi gândurile, şi
credinţa trebuie cedate? Credeţi că o ieşire la mare se cucereşte mai greu decât
o ieşire la cer? Credeţi că o lege sau un decret poate interzice îngerilor să
intervină în destinele oamenilor, în destinul unui popor?
Generaţia noastră nu
mai cunoaşte conflictele interconfesionale şi nici interreligioase de altă dată.
Dacă există polemici, acolo unde există, ele nu pun în pericol pe nimeni.
Polemica e normală şi chiar necesară într-un stat ce asigură cetăţenilor săi
libertatea de expresie. Dacă se acceptă pluralitatea doctrinară a partidelor
politice, de ce se impune cu atâta stringenţă nevoia unificării religiilor, în
special a confesiunilor creştine? Oare nu pentru o mai uşoară subordonare
politică? Oare nu pentru o manipulare mai lesnicioasă?
De ce ar avea cineva
nevoie să controleze bisericile şi grupările religioase? Pentru că sunt grupuri
sociale deloc neglijabile, ca să nu spun că în România ortodocşii reprezintă
majoritatea electoratului. În afara factorului numeric, în cazul unei religii,
se impune sistemul unic de valori şi cârmuirea centralizată, care presupune căi
proprii de informare a grupului, capabile să dezmintă sau să contrazică o
politică sau alta într-un timp în care presa pare să fi devenit atotputernică.
Iată de ce ecumenismul nu este o simplă şi inocentă strădanie a unor lideri
religioşi de a aduce pacea în lume, ci o adevărată strategie de reducere la
tăcere a unor grupuri sociale cu potenţial politic important.
Industria ţigărilor,
a alcoolului şi, mai nou, a prostituţiei şi avorturilor constituie politicile
comerciale care nu ar avea nici un succes într-o societate religioasă. Nu ar
aduce bani nici moda şi nici aşa-zisul „show-biss”, după cum nici întreg
sistemul bancar bazat pe camătă. Nu ar putea funcţiona, la proporţiile
cunoscute, nici presa, care e întemeiată pe calomnie şi reclamă. Într-un cuvânt,
sursele principale de venit ale „afaceriştilor” moderni sunt considerate de
către religiile sănătoase ca fiind păcate şi crime împotriva aproapelui şi a
umanităţii.
Trebuie să fii debil
mental ca să nu simţi nerăbdarea cu care cineva încearcă să pună capăt odată şi
pentru totdeauna „gloatei de medievali” care nu înţelege câţi bani se pierd din
cauza amânării unei simple legi. De aici „întâlnirile la vârf” ale marilor
religii şi confesiuni. Că, de, poate dacă le mai forţăm liderii să le închidă
gura, poate dacă îi mai amestecăm unii cu alţii, aşa încât să nu mai ştie nimeni
cine este, poate că se mai schimbă lucrurile. Se schimbă, tovarăşi, sigur se
schimbă! Că doar nu aşa s-a schimbat faţa întregii Europe?
Nu vreau să intru în
discutarea doctrinelor religioase pentru a face o ierarhie a lor. Nu mi-am
propus să fac un curs de teologie comparată şi nici de apologetică. Este ca şi
cum ar trebui să conving pe cineva că manelele sunt ceva diferit de muzica lui
Bach, iar Andrei Rubliov e altceva decât meşterii de la Săpânţa. Vreau doar să
spun că e umilitor când Fratele mai mare, fie că are o singură stea pe frunte,
fie că are tot cerul înstelat, vine cu pretenţia să-ţi lumineze bezna în care,
chipurile, petreci. Oare chiar putem fi păcăliţi cu oglinjoare şi brichete, ca
aborigenii de pe vremea lui Columb? Oare chiar crede cineva că două mii de ani
de Ortodoxie pot fi discutaţi cum discuţi un meci de fotbal?
Cu părere de rău,
unii ierarhi sunt angrenaţi în această mişcare strict politică, fiind măguliţi
cu diplome şi doctorate ale universităţilor străine, în timp ce presa îi numeşte
dulce „europeni”, „deschişi”, „cultivaţi”, „luminaţi”. Iar dacă cineva critică
şezătorile ecumeniste, îndată e numit comunist retrograd şi moscovit.
Priviţi numai câtă
rumoare a stârnit papa Benedict când a declarat că nu există „biserici surori”,
ci doar o singură Biserică, cea de la Roma. Toată lumea s-a scandalizat, pentru
că s-a stricat mitul Catolicismului împăciuitor creat de imperialismul european
în persoana atât de impersonală a papei Ioan Paul al II-lea. Chiar dacă nu
susţin că harul s-a mutat la Roma, totuşi îl admir pe papa Benedict pentru că a
ieşit să apere identitatea turmei sale în faţa pericolului diluării ei totale.
Aşadar a fost
greşită impresia, atât de răspândită printre ortodocşi, cum că se încearcă o
catolicizare a ortodocşilor. Pur şi simplu Catolicismul a avut ghinionul să aibă
un lider ca Ioan Paul al II-lea, care s-a lăsat purtat ca ursul prin târguri de
dresorii circului mondial. S-ar putea ca următorul „urs” să fie un patriarh
ortodox şi toţi catolicii vor crede că se urmăreşte convertirea catolicilor la
Ortodoxie.
De fapt, nu se
urmăreşte nici una, nici alta, ci distrugerea sistematică atât a Ortodoxiei, cât
şi a Catolicismului, după schema protestantă. Protestantismul convine noii
orânduiri mondiale, deoarece nu are cultul tradiţiei, iar acolo unde nu este
tradiţie, nu există nici principii, nici mentalitate şi deci se poate impune
uşor orice idee din afară.
Catolicii îşi pierd
cu fiecare deceniu identitatea lor confesională. Ceea ce se mai păstrează este
doar schema politică. Câţi catolici ştiu că Mesa lor, zisă a Sfântului Ambrozie,
nu mai are nimic din Liturghia ambroziană? Şi dacă ar şti, la ce le foloseşte?
Am văzut lupta care
se duce împotriva creştinătăţii, începând de la Protestantism şi până la
dictatura comunistă, via Revoluţia Franceză. Nu putem cădea în ispita de a crede
că cei care se luptă între ei sunt ortodocşii, catolicii şi protestanţii, ci să
înţelegem că există un duşman comun care a făcut posibilă această dezbinare.
Nu cred într-o
revigorare a creştinătăţii prin unirea celor trei confesiuni, deoarece există o
singură Biserică şi ea nu se face din cioburi şi cârpituri, însă nu cred nici că
riscul principal al Bisericii este prozelitismul făcut de o confesiune sau alta,
ci politica purtată la vârfuri. Luther nu a făcut atâta rău Romei, cât i-au
făcut papii vânduţi, care i-au schimbat prin bule şi sinoade credinţa.
Nici ortodocşii nu
mai ştiu cu toţii în ce cred, dar au un cult plin de semnificaţii şi tradiţie.
În lume nu există un cult mai bine conservat decât cel al Creştinismului
ortodox. În esenţa sa, fără să fim chiţibuşari, cultul ortodox are cam 1500 de
ani. Este un cult plin de istorie, prin slujbele închinate momentelor importante
din lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu şi prin pomenirea sfinţilor din toate
timpurile. E un monument de cultură poetică, muzicală, picturală. E un exemplu
de contemplaţie superioară, de exegeză biblică şi existenţială. E, dacă vreţi, o
fereastră în lumea antică, prin care tot mai mulţi savanţi încep să privească,
pentru a-şi crea o concepţie cât mai exactă asupra istoriei omenirii.
Ortodoxia a depăşit
cuptorul Evului Mediu nu prin exegeţi şi apologeţi, ci prin cultul său.
Catolicii au pierdut lupta atunci când, renunţând la cult, s-au încrezut în
puterea silogismelor. Am toată convingerea că scrisorile dure la adresa
celorlalte confesiuni creştine, a căror inconsistenţă doctrinară nu o apăr, nu
fac cât o Vecernie ortodoxă slujită frumos. Ba, dimpotrivă, graţie unor astfel
de scrisori şi unui exces de zel, s-ar putea să ne trezim cu nişte legi care vor
restricţiona cultul ortodox.
Ceea ce se cere este
o acţiune de conservare a valorilor Ortodoxiei, fără a le raporta la celelalte
confesiuni, care, oricum, există de la sine şi sunt privite de către stat ca
organisme separate. Dacă se va admite vătămarea cultului ortodox, prin alinierea
lui la „necesităţile vremii”, după modelul catolic, vom pierde Ortodoxia ca
prezenţă socială. Suntem destul de inteligenţi şi de cultivaţi ca să înţelegem
că esenţa Creştinismului este superioară manifestărilor exterioare cuprinse în
cult, dar a micşora importanţa cultului în viaţa Ortodoxiei este la fel cu a
tăia ugerul vacii pe motivul că laptele este mai important decât pielea care îl
ţine.
Nu respingem ideea
în sine a ecumenismului, ci doar felul în care se face azi. Dimpotrivă, credem
că o cunoaştere reciprocă a obiceiurilor şi credinţelor dezvoltate în sânul
altor confesiuni creştine este o necesitate care se impune de la sine. Însă în
această deschidere, pe care suntem datori să o avem către toată lumea, este bine
să nu uităm că nimeni, niciodată, nu va permite o unificare a confesiunilor
creştine decât cu scopul de a le desfiinţa mai uşor. Nimeni, niciodată nu va
permite ca vreuna dintre aceste confesiuni să fie exprimată şi înţeleasă în
forma ei autentică, ci vom avea despre fiecare doar imaginea pe care o impune
momentul politic.
Din nefericire, nici
Ortodoxia, nici Catolicismul, nici Protestantismul nu sunt reprezentate de către
cei care se întrunesc la şezătorile ecumeniste. Aceste şezători sunt
respingătoare atât pentru adunarea ortodoxă, cât şi pentru cea catolică şi
protestantă. Faptul că la praznicul ecumenist de la Sibiu mai mult de jumătate
din sinodalii BOR invitaţi au lipsit, arată că şi ierarhii, dacă ar fi să-i
întrebe cineva, sunt scârbiţi de circul întâlnirilor ecumeniste.
Decât să umblăm cu
căluşe în gură şi noi, şi catolicii, şi protestanţii, am prefera ca societatea
liberă europeană să creeze condiţiile unei polemici sincere şi constructive
între reprezentanţii tuturor religiilor şi confesiunilor, după modelul
partidelor politice. Sau crede cineva că discuţiile despre infailibilitatea
papală sau fecioria eternă a Maicii Domnului sunt mai periculoase decât bombele
aruncate în Kosovo? Eu zic că nu.
Protosinghel Savatie
Baştovoi
– Când pietrele vorbesc:
Biserica faţă în
faţă cu preopria imagine
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 156 • C 157 • C 158 • C 159 • C 160 • C 161 • C 162 • C 163 • C 164-166 • C 167-168 • C 169 • C 170 •
|
