|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 156 • C 157 • C 158 • C 159 • C 160 • C 161 • C 162 • C 163 • C 164-166 • C 167-168 • C 169 • C 170 •
Cuvantul 159
 MINUNEA
FACUTĂ DE DUMNEZEU CU VĂDUVA ANASTASIA
Împăratul Nichifor
Votaniatul, al Constantinopolului (1078-1081), a făcut o catedrală mare, aproape
cât Sfânta Sofia. A venit patriarhul Ierusalimului, al Constantinopolului şi al
Alexandriei, mă rog, ca atunci când se sfinţeşte o biserică împărătească. Când a
terminat-o, a anunţat sfinţirea. Sfinţirea bisericii se anunţase cu câteva luni
înainte, ca să aibă lumea timp să vină. Că atunci nu erau maşini, avioane, sau
trenuri. Tracţiunea se făcea cu boii, caii şi măgarii, iar pe mare veneau cu
corabiile. La sfinţirea bisericii împăratului Nichifor au venit patriarhi, 40 de
mitropoliţi, mii de preoţi, ca la o biserică împărătească. Au început a veni la
sfinţire mii de care. Unii aduceau covoare, alţii butoaie cu vin, cu untdelemn,
alţii aduceau faină, alţii lumânări. Fiecare aducea ce putea.
Atunci trăia o văduvă în
Constantinopol, pe care o chema Anastasia. Această văduvă, de 50 de ani se ducea
la biserică şi se ruga lui Dumnezeu. Ea stătea în marginea oraşului, tocmai
lângă drumul acela pe care treceau căruţele la sfinţire. Dar era tare necăjită.
Avea o cocioabă de căsuţă, n-avea bani, n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea
ce să ducă şi ea. Când a văzut că trec atâtea perechi de boi la sfinţire, s-a
gândit şi ea să duca un braţ de iarbă. Atât avea ea, o secera şi o furca de
tors. Văduva săracă material, dar bogata în credinţă. Iarna torcea cânepa şi
lâna pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan şi aduna spicele de pe
urma secerătorilor, le punea pe un ţol, le bătea şi făcea oleacă de grâu. Şi
aşa, câte puţin câte puţin, făcea şi ea un sac de grâu pentru dânsa. Aşa de
săracă era văduva Anastasia !
Ea, dacă a văzut că trec
atâtea care cu boi, încărcate cu poveri grele cu alimente pentru praznic la
sfinţire, ce s-a gândit săraca? „Bani n-am, covoare n-am, untdelemn n-am, n-am
nimic. Mă duc să duc şi eu un braţ de iarbă acolo!” Dar se temea, că n-avea
pământ. De unde să taie iarbă ca să nu facă rău? A luat un ţolişor şi s-a dus pe
un hat unde creşte un fel de iarbă, numită pir. A luat pir, ca să nu strice
cumva din ogorul cuiva. A tăiat pirul şi l-a pus într-o sărcinuţă. Ce s-a gândit
ea? „Voi da şi eu la nişte boi un braţ de iarbă, măcar că nu-i de la mine de pe
hat”. Într-adevăr, şi-a luat beţişorul, s-a dus acolo unde era sfinţirea cu acea
lume multă, şi tocmai atunci a văzut o pereche de boi, care gătiseră mâncarea
dinaintea jugului. Se uitau plăvanii; ar mai fi mâncat ei ceva, dar nu mai era.
Mătuşa Anastasia a dezlegat şi ea sărcinuţa ei de iarbă, a pus-o înaintea boilor
şi a zis: „Doamne, primeşte braţul acesta de iarbă, că n-am ce aduce la
sfinţirea acestei biserici şi să mă ierţi, că nu-i de pe ogorul meu!” şi
plângând s-a dus de acolo la biserică, după ce-a dat iarbă la boi.
Când a văzut atâta lume şi
atâtea podoabe, căci biserica era pregătită ca o mireasă de nuntă cu toate
podoabele gata de sfinţire, atunci ea s-a dus la icoanele din urmă, unde se
închinau femeile. Bătrâna, năcăjită, cu faţa zbârcită de bătrâneţe, cu un tulpan
vechi pe ochi, încălţată cu opinci, cu o catrinţa rea, a îngenuncheat şi se ruga
Domnului : „Doamne, iartă-mă că n-am adus nici un dar la biserică! N-am nimic.
Împăratul este împărat şi pe pământ şi va fi şi în cer ! Dar eu săraca de mine,
n-am avut bani, n-am avut nimic...”, se ruga ea cu lacrimi.
A venit şi împăratul
Nichifor Votaniat, cu dregătorii lui, cu spătarii lui, cu tot. Când a intrat în
biserică, spătarul lui, pe care-l chema Petru, i-a arătat inscripţia. (La
biserici, la mănăstiri, la monumentele istorice, inscripţia este scrisă deasupra
uşii ). Era o placă mare de marmură, scrisă cu slove de aur: „Întru slava
Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, făcut-am aceasta
dumnezeiască biserică cu toata cheltuiala mea, eu, împăratul Nichifor Votaniat”
I-a plăcut tare inscripţia, că el dăduse ordin. Şi au intrat în biserică
împăratul, împărăteasa şi generali mulţi, să vadă cum este pregătită biserica
pentru sfinţire, că a doua zi era sfinţirea. Picturi frumoase, icoane lucrate în
aur, perdele frumoase, veşminte aurite, policandre, chivote, potire pe sfânta
masă, Evanghelia, tot ce trebuia.
În timpul acela, mătuşa
Anastasia, care a dat un braţ de iarbă, plângea la icoanele din urmă. Avea mulţi
ani. În timpul acesta îngerul Domnului a schimbat inscripţia împăratului. Era
scris mai frumos : „Întru slava Preasfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a
Duhului Sfânt, făcut-am această dumnezeiasca biserică cu toată cheltuiala mea,
eu, văduva Anastasia”.
Oamenii au încremenit. Mai
înainte citeau numele împăratului, dar era lume, schela era luată de la
biserică, nimeni nu putea să spună că ar mai fi putut cineva schimba ceva.
Oamenii au început a citi: „Ce scrie acolo, măi?” „Ce scrie ?” „Pai uite scrie
că o văduvă a făcut biserica!” „Dar mai înainte, când a intrat împăratul, era
numele lui.” „Măi, dacă aude împăratul!” Aceia se temeau să-i spună împăratului
şi au spus spătarului. Dar spătarul împăratului, Petru, după ce a citit, a zis:
„Măi, asta-i mare minune ! Lasă, că-i zic eu împăratului!”
Împăratul îl asculta, că
era urechea lui. La împărat şi împărăteasa, cununi de aur le străluceau pe cap
ca razele soarelui, cu porfiră, cu hlamidă, cu ostaşi lângă el. Toată suita
împărătească. „Măria ta, hai oleacă în pridvor!” Vine împăratul. Când se uita a
rămas uimit: „Măi, doar când am intrat noi în biserică, era inscripţia mea!”
„Cred că a ta, împărate, a fost. Toata lumea ştie. Dar uite ce scrie acolo!”
„Vai mie, păcătosul! Aici este mare minune! Nimeni n-a putut face aceasta, decât
Dumnezeu! Asta-i minune mare! Am pierdut biserica pentru că am făcut-o cu
mândrie! A dat-o unei văduve!” A adunat sfetnicii lui şi a spus aşa: „Nu se
sfinţeşte biserica aceasta, până nu se găseşte această văduvă! Şi când o găsim,
o sfinţim pe numele ei, ca-i mai mare ea la Dumnezeu decât mine.”
A dat porunca să trimită
în toată împărăţia să-i găsească adresa acestei văduve, Anastasia. Dar Dumnezeu,
când vrea să descopere un lucru repede, a descoperit-o printr-o altă văduvă,
care era cam de-o seamă cu această bătrână, aflată printre lume. Dar ea nu ştia
că Anastasia este acolo. „Ce se aude?” „Uite ce se aude...” „Pe Anastasia eu o
cunosc! Stă aici în marginea oraşului.” „Cum mătuşă? Hai la împărat!” Şi i-a
spus împăratului locul unde o găseşte pe văduva Anastasia, iar el a trimis soli
s-o caute şi s-o aducă la biserică. Solii, călări pe cai, repede au plecat în
marginea oraşului Constantinopol, s-o caute pe mătuşa Anastasia şi s-o aducă la
împăratul. Acolo au văzut nişte copii, care se jucau. „Măi copii, nu ştiţi unde
stă mătuşa Anastasia?” Dar unul mai mărişor a zis: „Mătuşa Anastasia stă acolo
în gradină.”
S-au dus ei pe un pârleaz.
Când ajung la uşa văduvei, ce să vadă? Ce lacăte mai erau acolo! Ce zăvoare! Ce
încuietori mai avea! Că cel ce n-are nimic, de nimic nu se teme. Erau două
belciuge la uşă, legate cu aţă de cânepă şi un băţ în uşă. Era semn că mătuşa
nu-i acasă. Acelea erau toate zăvoarele ei. N-avea ce-i fura. Ea era dusă la
sfinţire la biserică.
Vin înapoi cei trimişi de
împărat. „Uite, măi, nu-i acasă bătrâna Anastasia!” „Măi copii, n-aţi văzut pe
mătuşa Anastasia?” „Mătuşa Anastasia s-a dus cu un braţ de iarbă acolo, la
iarmaroc.”
Copiii nu ştiau că acolo
este o sfinţire de biserică. Şi atunci cei trei generali, care au fost trimişi
soli de împăratul, au întors caii şi au venit să-i dea raportul împăratului.
„Măria ta, am fost! Are o casă mică în marginea Constantinopolului. Nişte copii
se jucau pe acolo şi au zis că mătuşa Anastasia este pe aici, prin lumea asta,
pe undeva.”
Văduva care a cunoscut-o
pe cealaltă a zis: „Este în biserică, se roagă la Mântuitorul!” „Dacă-i în
biserică, spuneţi-i să nu se teamă, că ea n-a fost niciodată în faţa mea,
împăratul Nichifor Votaniat. Trimiteţi nişte femei bătrâne şi faceţi o veste că
la sfinţirea bisericii, împăratul dă câte o vacă la bătrâni.”
La porunca împăratului, au
găsit pe bătrâna Anastasia şi i-a zis: „Nu te teme, Anastasie, că te-ai
învrednicit de mare dar de la Dumnezeu! Ce jertfă ai adus dimineaţă la sfinţirea
bisericii?” „N-am adus nici un dar, măria ta, că sunt săracă!” Căci ea nu
socotea braţul cel de iarbă pe care l-a adus şi l-a dat la boi, că este dar.
„Totuşi, adu-ţi aminte, mamă Anastasie, că ai adus un dar mare, prin care mi-ai
luat biserica mea!” „N-am adus nici un dar, că n-am bani, n-am nimic! Toată
averea mea este o seceră şi o furcă. Iarna torc şi eu lâna pe la oameni, iar
vara cu secera mă duc şi adun spice de pe lan, în urma secerătorilor. Şi le
strâng şi fac şi eu oleacă de grâu. N-am nici un fel de avere.” „Dar această
biserică împărătească, în care am cheltuit atâţia galbeni de aur şi argint, am
făcut-o numai pe cheltuiala mea şi iată acum scrie pe inscripţia ei că este
făcută de Anastasia!” „Ce dar ai dat la această biserică?” „N-am dat nimic,
decât un braţ de iarbă la boii înjugaţi la car.” „Nu te teme, mamă Anastasie, că
a scris Dumnezeu, nu dumneata! Dumnezeu a scris. Biserica este a matale!”
Şi era scris aşa: „Întru
slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime, făcut-am
această dumnezeiască biserică cu toată cheltuiala mea, eu văduva Anastasia”. Îi
citea, iar ea tremura, că nu ştia carte. „Vezi, mătuşă, zici că n-ai adus nici
un dar, însă adu-ţi aminte că ai adus un braţ de iarbă!” „L-am adus, dar n-o fi
pomană că l-am tăiat de pe hatul unui om.” „Iată, mătuşă Anastasie, braţul acela
de iarbă al matale, a fost mai scump decât toate vistieriile pe care le-am băgat
eu! Iată, îngerul Domnului ţi-a trecut biserica pe numele tău şi a ta rămâne în
veac. Vom sfinţi biserica - că erau cei patru patriarhi -, cu aceeaşi sfinţire,
cu aceeaşi pompa mare, dar biserica va rămâne a Anastasiei până în veac.” „Să
ştii, mătuşă, se sfinţeşte biserica pe numele matale, pe care îngerul ţi-a dat-o
de sus şi te-a scris aici.” Ea săraca a rămas uimită. Toţi se mirau : „Măi, mare
minune”.
Când a murit fericita
Anastasia din Constantinopol, împăratul i-a făcut mormântul în Sfântul Altar:
„Aici, în biserica pe care i-a dat-o Dumnezeu prin minune, este îngropata văduva
Anastasia”.
Din
cuvintele Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie
†
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 156 • C 157 • C 158 • C 159 • C 160 • C 161 • C 162 • C 163 • C 164-166 • C 167-168 • C 169 • C 170 •
|
