|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 171 • C 172 • C 173 • C 174 • C 175 • C 176 • C 177 • C 178-179 • C 180 • C 181 • C 182 • C 183 • C 184 • C 185 •
Cuvantul 177
 SOLUŢIE LA
CRIZA FINANCIARĂ
[...] Ascultă
ce spune profetul şi atunci vei cunoaşte uşurinţa poruncilor! „Nici dacă
ţi-ai arcui ca un cerc grumazul tău şi dacă ai aşterne sub tine sac şi cenuşă,
nici aşa nu vei chema post primit; ci dezleagă toată legătura nedreptăţii,
dezleagă legăturile cele cu sila făcute”(Isaia 58, 5-6).
Uită-te la
înţelepciunea profetului! Dă mai întâi porunci grele, pe care apoi le înlătură
şi cere să te mântui îndeplinind poruncile uşoare; cu aceasta arată că Dumnezeu
n-are nevoie de osteneli, ci de ascultare. Apoi arată că virtutea este uşoară,
iar păcatul greu; şi ilustrează aceasta chiar numele date virtuţilor şi
păcatelor. Profetul numeşte păcatul lanţ şi legătură, iar virtutea liberare şi
scăpare de lanţuri şi legături. „Dezleagă, spune profetul, toată
legătura nedreptăţii”; numeşte aşa poliţele şi chitanţele. „Lasă în
libertate pe cei zdrobiţi”, adică pe cei ce suferă. Aşa e datornicul: când
vede pe cel ce l-a împrumutat, i se zbate inima şi se teme de el mai rău ca de o
fiară sălbatică. „Ia în casa ta pe săracii fără de adăpost. Dacă vezi pe cel
gol, îmbracă-l. Nu trece cu vederea pe cei din neamul tău”(Isaia,
58,7).
Într-o
cuvântare de mai înainte, vorbindu-vă de răsplăţile primite de cei ce
îndeplinesc aceste porunci, vă arătam bogăţia acestor răsplăţi. Acum să vedem
dacă aceste porunci sunt grele, dacă sunt mai presus de puterile omeneşti. Aşa
ceva nu vom găsi, ci cu totul dimpotrivă; că faptele bune au multă uşurinţă, iar
cele rele sunt cu multă sudoare. Este, oare, o greutate mai mare ca aceea de a
da bani cu împrumut, de a te îngriji de dobânzi şi de poliţe, de a cere
garanţii, de a te teme şi a tremura pentru amanete, pentru capete, pentru
procente şi pentru giranţi? Aşa sunt afacerile! Iar siguranţa aceasta aparentă
şi născocită a poliţelor şi a giranţilor este mai şubredă decât orice şi plină
de bănuieli. A face milostenie însă e mai uşor şi fără bătaie de cap.
Să nu
neguţătorim, dar, nenorocirile altora, nici să facem trafic cu iubirea de
oameni. Ştiu că mulţi aud cu neplăcere cuvintele acestea.
Dar care ar fi folosul tăcerii?
Dacă aş tăcea şi nu v-aş supăra deloc cu spusele mele, ar fi cu neputinţă să vă
scap de pedeapsă cu tăcerea, ba dimpotrivă, tocmai tăcerea ar mări pedeapsa; şi
nu numai vouă, ci şi mie mi-ar pricinui pedeapsă o tăcere ca aceasta. Ce folos
de vorbe plăcute, dacă nu ajută la treburi, ba te mai şi vatămă? Ce câştig să
te bucur cu cuvântul, dar de fapt să te supăr? Ce câştig ai să-ţi încânt auzul,
dar să-ţi chinuiesc sufletul? De aceea e de neapărată trebuinţă să vă supăr aici
pe pământ, ca să nu fim osândiţi dincolo.
S-a abătut,
iubite frate, asupra Bisericii o cumplită boală, o boală care are nevoie de
multă îngrijire. Cei care au primit porunca să nu-şi adune comori nici din munca
lor dreaptă şi cinstită, ci să deschidă casele lor celor nevoiaşi, aceia
câştigă bani şi averi de pe urma sărăcirii altora, născocind un jaf frumos la
chip şi o lăcomie ce-şi găseşte scuze. Nu-mi spune că legile îngăduie
procentele. Şi vameşul împlineşte legea, dar e pedepsit. Şi noi vom păţi la fel
dacă nu încetăm a împila pe cei săraci, dacă nu încetăm a face cu neruşinare
negoţ cu nevoile şi nenorocirile altora. De aceea ai bani, ca să pui capăt
sărăciei, nu ca să neguţătoreşti sărăcia. Tu însă, sub masca ajutorării celui
nevoiaş, îi faci şi mai mare nenorocirea şi vinzi cu bani iubirea de oameni.
Vinde-o, nu te opresc; dar vinde-o pentru împărăţia cerurilor. Să nu iei în
schimbul unei fapte atât de mari un preţ mic, o dobândă neînsemnată, ci viaţa
cea nemuritoare. Pentru ce te porţi ca un om sărac şi nevoiaş, ca un
chiţibuşar, vânzând lucruri de mare preţ pe nimica, pentru bani care azi sunt şi
mâine nu sunt, când ar trebui să le dai pe împărăţia cerurilor care rămâne
veşnic? Pentru ce laşi pe Dumnezeu şi vrei să câştigi câştiguri omeneşti?
Pentru ce laşi deoparte pe Cel Care poate să te îmbogăţească şi superi pe cel
care n-are nici leţcaie? Pentru ce laşi pe Cel Care poate să-ţi dea şi închei
contracte cu un nerecunoscător? Acela doreşte să-ţi dea înapoi ce I-ai dat;
acesta se supără când îţi întoarce banii; acesta abia îţi dă procentul; Acela
îţi dă însutit şi viaţă veşnică; acesta, cu ocări şi cu sudalme; Acela, cu laude
şi cu strigăte de bravo; acesta te pizmuieşte; Acela îţi împleteşte cununi;
acesta abia de-ţi întoarce aici pe pământ ce i-ai dat; Acela, şi aici şi
dincolo. Nu este, oare, culmea prostiei să nu ştii nici să câştigi? Câţi n-au
pierdut şi capitalul pentru procente? Câţi n-au căzut în primejdii pentru
procente? Câţi n-au căzut în neagră sărăcie şi n-au adus şi pe alţii pentru
negrăita lor lăcomie?
Să nu-mi spui
că cel care se împrumută se bucură şi că-ţi mulţumeşte pentru împrumut. Face
lucrul acesta din pricina cruzimii tale. Şi Avraam, când şi-a dat soţia în
mâinile barbarilor(Fac. 12, 10-20), a făcut asta ca să-i fie bine primită
isteţimea lui; dar nu de bună voie, ci de frica lui Faraon; tot aşa şi săracul
este silit din pricina cruzimii tale să-ţi mulţumească pentru împrumut, pentru
că tu socoteşti că nu merită să-l împrumuţi.
Dar mi se pare
că tu, chiar când scapi pe cineva dintr-o primejdie, pretinzi răsplată pentru că
l-ai scăpat.
- Vai de mine,
să mă ferească Dumnezeu de asta! mi s-ar răspunde.
- Ce spui,
omule? Nu vrei să ceri bani când scapi pe cineva dintr-o primejdie mai mare, dar
eşti atât de neomenos când e vorba de o primejdie mai mică! Nu vezi câtă
pedeapsă stă deasupra cametei? Nu auzi că şi în Vechiul Testament este oprită
camăta?(Deut, 15, 7-8).
Dar care e
scuza celor mai mulţi cămătari?
- Dacă iau
dobânzi pentru banii împrumutaţi, o fac pentru ca să ajut pe cel sărac, mi se
spune.
Nu păcătui,
omule! Dumnezeu nu vrea astfel de jertfă. Nu înşela legea lui Dumnezeu. Mai bine
să nu-i dai săracului deloc decât să-i dai dintr-un astfel de câştig. Din
pricina dobânzilor nedrepte faci să fie nelegiuiţi chiar banii adunaţi prin
muncă dreaptă şi cinstită. Este la fel ca şi cum ai forţa un pântece bun să
nască scorpii.
Dar pentru ce
vorbesc eu de legea lui Dumnezeu? Nu numiţi chiar voi înşivă o murdărie datul
banilor cu împrumut? Dacă voi, care câştigaţi de pe urma împrumutului, îl
osândiţi aşa, gândiţi-vă ce osândă va rosti Dumnezeu asupra voastră!
Dacă vrei să
vezi ce spun şi legile civile despre datul banilor cu împrumut, află că ele
socotesc fapta aceasta cea mai mare ruşine. Legile civile nu îngăduie oamenilor
cu mari dregătorii, celor care fac parte din marele sfat, numit senat, să se
facă de ruşine cu astfel de câştiguri; legea le interzice nişte câştiguri ca
acestea. Nu se cuvine, oare, să ne cutremurăm când nu dăm atâta preţuire
vieţuirii cereşti câtă preţuire dau legiuitorii romani senatului, când socotim
de mai puţin preţ cerul decât pământul, când nu ne ruşinăm de o faptă atât de
necugetată? Căci ce poate fi, oare, mai necugetat decât a te sili să semeni fără
să ai pământ, ploaie şi plug? De aceea cei ce au născocit această plugărie rea
seceră neghină care se aruncă în foc.
Nu sunt, oare,
o mulţime de neguţătorii drepte şi cinstite: lucrarea pământului, creşterea
oilor, a vitelor, a păsărilor, munca cu braţele, chivernisirea averilor? Pentru
ce, dar, te porţi ca un nebun şi ca un om fără de minte, cultivând zadarnic
spini?
Vrei să-mi spui
că vin peste rodurile pământului o mulţime de nenorociri: grindina, tăciunele,
ploaia prea multă? Dar nu atâtea câte vin peste banii daţi cu împrumut. Oricât
de multe ar fi nenorocirile acestea, paguba nu atinge decât venitul pământului.
Capitalul - adică pământul - rămâne întreg. Dincolo însă adeseori mulţi din cei
care dau bani cu împrumut au pierdut nu numai dobânzile, ci şi capitalul. Iar
înainte de pagubă sînt şi necontenit trişti. Niciodată nu se bucură de averile
lui cel care dă bani cu dobândă, nici nu se veseleşte de ele, ci când primeşte
dobânda nu se bucură că are un venit, ci se întristează că dobânzile nu depăşesc
capitalul. Şi înainte ca această odraslă rea, dobânda, să se nască desăvârşit,
cămătarul o sileşte să nască şi ea, prefăcând dobânzile în capital. Şi forţează
pe aceşti pui de viperă nevârstnici, să nască şi ei înainte de vreme. Aşa sînt
dobânzile; mistuie şi sfâşie sufletele nenorociţilor cămătari mai mult decât
viperele. Aceasta este legătura nedreptăţii!
Acestea sînt
legăturile cele cu silă făcute! Cămătarul spune: „Dau bani cu împrumut, nu ca să
iei, ci ca să dai mai mult decât ţi-am dat”.
Dar Dumnezeu ne porunceşte să nu luăm înapoi nici banii pe care i-am dat:
„Daţi, ne spune Dumnezeu, celor de la care nu aşteptaţi să mai
luaţi”(Luca 6,35). Tu însă ceri mai mult decât ai dat şi sileşti pe
cel pe care l-ai împrumutat să se socotească dator, să-ţi pună în palmă şi ce nu
i-ai dat. Şi crezi că prin asta îţi măreşti averea! Nu. În loc să ţi-o măreşti
îţi aprinzi focul cel nestins.
Aşadar, ca să
nu se întâmple una ca aceasta, să tăiem pântecele cel rău care zămisleşte
dobânzile, să stârpim odraslele cele nelegiuite, să secăm pântecele acesta
pustiitor şi să urmărim numai câştigurile cele mari şi adevărate.
-
Dar care sunt acestea?
-
Ascultă-l pe Pavel, care spune: „Mare câştig este
evlavia unită cu
îndestularea cu ceea ce ai” (I Tim.
6, 6 ).
Să ne
îmbogăţim, dar, numai cu această bogăţie, ca să ne bucurăm şi aici pe pământ de
tihnă şi să avem parte şi de bunătăţile cele viitoare, cu harul şi iubirea de
oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea împreună cu
Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
Sfîntul Ioan
Gură de Aur – „Scrieri partea a III-a, OMILII LA MATEI”
†
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 171 • C 172 • C 173 • C 174 • C 175 • C 176 • C 177 • C 178-179 • C 180 • C 181 • C 182 • C 183 • C 184 • C 185 •
|
