|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 202 • C 203 • C 204 • C 205 • C 206-207 • C 208 • C 209-210 • C 211-212 • C 213 • C 214 • C 215 •
Cuvântul 213
 DESPRE
NAŢIONALISM
În capitolul 25
de la Matei, versetele 31-32, se vorbeşte despre Judecata din urmă şi se spune
acolo: “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El,
atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate
neamurile, şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de
capre.” Atunci va fi Judecata. Biblia vorbeşte de neamuri şi, într-adevăr, din
Vechiul Testament până la sfârşitul veacurilor, aceste naţiuni sunt responsabile
în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care îşi îndeplinesc misiunea lor.
Crainic are o
interesantă consideraţie asupra popoarelor alese şi asupra căutării unui popor
ales. Ne spune că Dumnezeu a încercat câteva experienţe în lumea antică, nu că
nu ar fi ştiut ce se va întâmpla, ci pentru a da fiecărei naţiuni, ca neam,
posibilitatea de a-şi împlini misiunea sau nu. Prima experienţă, spune Crainic,
a făcut-o în Mesopotamia. Dar popoarele urice au eşuat în orgoliu: au făcut
turnuri care să se înalţe până la cer, să ajungă până la Dumnezeu. Atunci
Dumnezeu şi-a mutat atenţia spre poporui egiptean: cu o cultură extraordinară,
taine deosebite, indescifrabile pentru noi, construcţii cu semnificaţii... Şi
poporul egiptean a eşuat in magie, pentru că a început să dezlănţuie nişte forţe
umane, nişte puteri ascunse telurice sau ancestrale. S-a adresat apoi poporului
grec, care a avut o gândire filozofică, o concepţie despre cosmos, despre
relaţiile sociale, însă aceştia au eşuat în raţionalism. Grecii şi-au pus toată
încrederea în raţiunea umană, în filozofie şi au făcut-o cu patimă. Nici astăzi
filozofia europeană nu s-a eliberat de influenţa greacă. S-a îndreptat apoi spre
poporului evreu, ultimul dintre popoare căruia i S-a adresat. Şi evreii au eşuat
în formalism: ei credeau că dacă faci milostenie la colţul străzii, dacă suni
din trâmbiţe ca să se adune oamenii şi să te slăvească (vă aduceţi aminte de
pilda vameşului şi a fariseului), aceasta este plăcut lui Dumnezeu. Aşa s-a
stins chemarea de la început a poporului evreu. Şi atunci Dumnezeu a chemat
neamurile, naţiunile. Noi suntem dintre cei chemaţi. Domnul ne-a dăruit
învăţătura Mântuitorului şi aşa am pornit mai departe să trăim creştinismul ca
naţiuni.
Dar nu numai în
Noul Testament, ci şi în Vechiul Testament avem problema naţiunilor. În istoria
poporului evreu, care şi-a trădat şi misiunea şi credinţa, se ştie că de fiecare
dată când scăpau de sub controlul conducătorilor lor, îşi făceau viţei de aur şi
se întorceau înapoi în idolatrie, chiar în templu. Pentru aceasta Dumnezeu îi
pedepsea de fiecare dată, până când a hotărât să rămână ca popor ales, din care
să Se nască Mântuitorul.
În afară de
aceasta, Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngerii naţiunilor. Însă să nu
înţelegem ca în concepţia musulmană în care, dacă se bat naţiunile între ele, se
bat şi îngerii între ei. Îngerii naţiunilor nu se bat între ei, ci conduc
naţiunile spre un ţel spiritual. Naţiunile, creştine sau nu, cum spune Sfântul
Apostol Pavel, care au ascultat de înger, au supravieţuit, iar celelalte au
dispărut. Naţiunile care nu şi-au îndeplinit misiunea au dispărut. De aceea
naţiunea română, dacă nu îşi va îndeplini misiunea creştină sau ortodoxă, va
dispărea şi ea. Dar şi îngerii sunt chemaţi într-un sens la răspundere de către
Dumnezeu, ca să vadă dacă ei şi-au întins aripa lor peste naţiunea respectivă.
Dacă vă aduceţi aminte, în Apocalipsă se vorbeşte despre cei şapte îngeri, cele
şapte Biserici (Filadelfia, Laodiceea şi aşa mai departe). Deci până la
sfârşitul veacurilor, până la Apocalipsă, îngerii apără naţiunile.
Consider că nu
există o erezie a naţionalismului, aşa cum zice Pleşu; erezia ţine de credinţă.
Dumnezeu a creat neamurile, le-a dat o misiune şi le-a dat un înger. Noi, ca
membri ai naţiunii, oriunde ne-am afla, în România sau în America, suntem sub
protecţia îngerului naţiunii. Dacă ne-am împlinit misiunea ca persoană în lume,
suntem judecaţi pentru faptele noastre. Însă suntem în aceeaşi măsură judecaţi
şi pentru sfârşitul neamului, pentru misiunea pe care neamul şi-a împlinit-o sau
nu, dacă în cadrul neamului am avut o misiune oarecare. Şi nu există persoană în
lumea aceasta care să nu îşi aibă misiunea ei în istoria neamului său: prin
credinţă, fapte bune, mergerea la biserică, prin toate aceste acţiuni creştine
care vizează raportul nostru faţă de Dumnezeu. Indiferent unde eşti, de la cel
din urmă ţăran, până la cel mai de sus conducător de stat, misiunea este
aceasta: să respecţi poruncile dumnezeieşti. Prin respectarea legilor divine
fiecare persoană contribuie la afirmarea unei naţiuni în planul lui Dumnezeu, la
împlinirea misiunii pe care Dumnezeu a încredinţat-o fiecărei naţiuni. Noi toţi
suntem aici reprezentanţii unui neam, ai unei naţiuni.
În viaţa mea am
încercat să păstrez acest echilibru între adevărata credinţă şi sensul mistic al
naţiunii, al neamului. Vorbesc aşa, folosesc când cuvântul neam, când naţiune.
Dar între naţiune şi neam este o mare diferenţă: naţiunea este un termen
politico-social, pe când neamul este un termen mistic. Sensul de neam are
încărcătura lui mistică, creştină, pentru că neamul este în raport cu Dumnezeu.
Am încercat ca în viaţa mea publică de preot să realizez această armonie între
rolul istoric în cadrul unei naţiuni creştine şi rolul istoric al fiecărei
persoane în parte.
În momentul de
faţă naţiunea şi naţionalismul sunt persecutate pentru că există o conspiraţie
internaţională care încearcă să spargă orice personalitate a unei naţiuni,
pentru a se instala un guvern care să conducă întreaga omenire. Auziţi de tot
felul de organizaţii, euro-nu ştiu cum, tot felul de intruziuni, de
pătrunderi ale organismelor internaţionale, ale mondialismului internaţional în
cadrul naţiunii noastre. Probabil că aceasta este îngăduinţa lui Dumnezeu.
Problema este că aceste organisme vor hotărî dacă naţiunea are dreptul să nască
copii sau nu, dacă are voie să facă un anumit lucru sau să nu îl facă, dacă
naţiunea are dreptul să fie bogată sau săracă. La Cairo, acum câţiva ani s-au
adunat aceste foruri internaţionale pentru a hotărî care să fie regimul
naşterilor, care popor să reducă naşterile şi care nu. Toate acestea sunt forme
anti-divine, împotriva lui Dumnezeu, ale unor foruri care n-au de-a face cu
Dumnezeu, cu Constituţii în care nu se pomeneşte numele lui Dumnezeu, cum este
în Uniunea Europeană, cu o Constituţie ca şi la noi, în care nu se spune mare
lucru despre Dumnezeu.
Însă spre
bucuria mea constat că aici, în ţară, încă se poate vorbi despre Dumnezeu, că El
este prezent, că se face religie în şcoli, ceea ce în America nu se face, că
oamenii sunt religioşi, iar bisericile există şi sunt pline, că mănăstirile sunt
căutate.
Vreau să vă mai
spun că cercetând viaţa neamului nostru în această istorie tulburată şi
distrugătoare a comunismului, am observat că ţara noastră a avut în perioada de
persecuţie cei mai mulţi părinţi duhovniceşti - stareţi, preoţi, călugări - şi
că a fost tot timpul o mare gravitaţie a poporului în jurul mănăstirilor.
Aceasta a fost o protecţie a Maicii Domnului! Şi celelalte ţări au avut, şi
Bulgaria, şi Rusia, dar ca proporţii, am avut în România cele mai multe figuri
de părinţi spirituali, oameni care au depăşit graniţele ţării, nu doar că au
fost cunoscuţi într-un cerc oarecare... Când am fost odată la părintele Cleopa,
în toamna anului în care a murit, era afară cu oamenii şi au venit patru
episcopi să îi asculte cuvântul şi să primească binecuvântare. Patru episcopi
veniţi din Orient! Şi aceştia îi cereau binecuvântarea, căci era mai eficace şi
mai sfântă decât a episcopilor. Vorbesc deci de aceşti părinţi spirituali, a
căror faimă duhovnicească a depăşit limitele naţiunii noastre.
Dumnezeu a avut
grijă de noi, pentru că am fost ţara cea mai încercată, cu cea mai sălbatică
conducere! Pentru că am fost cel mai aproape de ruşi şi ei ne-au trimis agenţii
lor, ofiţeri şi securişti care au oprimat acest popor şi au căutat să şteargă
din memoria Bisericii, a neamului nostru, sacrificiile pe care tinerii din
timpul prigoanei comuniste le-au făcut prin lupta pentru biruinţa
creştinismului, a sufletului, a Duhului lui Dumnezeu din inimile noastre.
Ortodoxia este
cea care păzeşte astăzi românismul. De aceea ameninţarea, în ceea ce priveşte
Europa Unită, stă în distrugerea sentimentului ortodox şi naţional. Câtă vreme
Ortodoxia va exista, va exista şi românism şi naţionalism în toate ţările, nu ca
o boală, ci ca o virtute divină. Boala este internaţionalismul, care egalează
totul, care trece ca un tăvălug peste conştiinţă şi peste suflete, care face din
toată lumea aceasta un fel de aluat din care conducătorii politicii
internaţionale făuresc omenirea cum vor ei.
Noi mulţumim
foarte mult Bisericii Ortodoxe pentru tot ce a făcut pentru neamul românesc.
Sigur că s-au întâmplat şi lucruri care ne-au îndurerat la vremea respectivă,
dar există preoţi şi călugări care susţin ideea naţionalistă şi care înţeleg că
naţiunea este o creaţie a lui Dumnezeu şi nu o entitate istorică, o categorie
istorică apărută după Revoluţia franceză, cum spun unii. Nu este ceva ce a
apărut în istorie după un anumit eveniment, ci este o categorie a firii,
ontologică. Indiferent de invazia Occidentului, indiferent de bunul trai pe care
l-ar aduce Comunitatea Europeană şi cu care ar cumpăra sufletele, cum s-a şi
întâmplat, atâta vreme cât există biserici ortodoxe, preoţi, mănăstiri, nu mă
tem, pentru că va rămâne tăria credinţei ortodoxe.
Ne păstrăm aşa
cum suntem. Nu ne interesează ce face Europa. Noi avem structura noastră
spirituală şi rămânem credincioşi, suntem consecinţa creştinismului şi
Ortodoxiei şi rămânem pe această linie. Sigur că vor fi şi deviaţii, dar pentru
cei care reprezentăm cu adevărat esenţa naţiunii şi a credinţei, rămânem în
ceea ce trăim acum.
Părintele
Gheorghe Calciu – „Cuvinte vii”, ed. Bonifaciu 2009
†
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 202 • C 203 • C 204 • C 205 • C 206-207 • C 208 • C 209-210 • C 211-212 • C 213 • C 214 • C 215 •
|
