|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 216 • C 217 • C 218 • C 219 • C 220 • C 221 • C 222 • C 223 • C 224 • C 225 • C 226 • C 227 • C 228 • C 229 • C 230 •
Cuvântul 219
Grădina zoologică a
comerţului cu RFID
viitorul cumpărăturilor
Locuitorii oraşului
german Rheinberg vor afla că sunt cobai a ceea ce Metro
şi partenerii săi...
speră să devină standardul global în următorii cinci-zece ani.
IBM News Release, 28
aprilie 2003
UN TUR AL MAGAZINULUI
VIITORULUI
Dacă există vreun loc în
care industria RFID ar trebui să se poarte cât mai bine, acesta este METRO Extra
Future Market Store din Rheinberg, Germania - în special dacă CASPIAN şi FoeBuD,
organizaţia germană pentru apărarea dreptului la intimitate, se opresc pentru a
face un tur al magazinului.
Magazinul Viitorului este
atracţia mondială în domeniul urmăririi personalizate a articolelor prin RFID.
Acolo, companii precum IBM, Procter&Gamble, Gillette, NCR şi Kraft desfăşoară
experimente RFID pe cumpărători adevăraţi, aflaţi într-un magazin adevărat.
Sticle de şampon Pantene, pachete de lame de ras Gillette şi tuburi cu cremă de
brânză marca Philadelphia, dotate cu cipuri spion, stau pe rafturi RFID,
aşteptând cumpărătorii să le ducă în casele lor.
Directorii Magazinului
Viitorului au fost de acord să ne prezinte laboratorul lor viu. Deşi întreaga
atmosferă era cordială, nu se putea face totuşi abstracţie de tensiunea ce
plutea în aer. METRO chiar dorea pecetea aprobării noastre, dar lucrurile nu au
decurs chiar cum se aşteptau ei.
Directorii ne-au asigurat
că etichetele RFID de pe aceste produse nu prezentau nici un risc pentru
consumatori, atâta timp cât ele puteau deveni nefuncţionale dacă după
achiziţionare se apela la un stand de dezactivare. În timp ce ni s-a spus că la
stand se vor şterge informaţiile de pe etichetele RFID, noi am descoperit că,
până şi atunci când un produs trecuse prin aşa-zisul proces de dezactivare,
numărul său de serie încă mai putea fi citit de la o distanţă de până la 1,5 m
depărtare.
Acest fapt era deja
suficient de rău, dar adevărata descoperire a sosit atunci când Katherine s-a
dus să ia un card de fidelitate Metro Payback, pentru colecţia sa. Ani întregi
ea a combătut complotul cardurilor de cumpărături, ele reprezentând şi tema
tezei sale de doctorat. Dar obţinerea lui nu era un lucru uşor. Angajaţii
magazinului nu erau autorizaţi să înmâneze cardul pur şi simplu, aşa că ea a
trebuit să aştepte aprobarea din partea managementului superior. Deşi acest fapt
ni s-a părut ciudat în acel moment, n-am reuşit să aflăm adevăratul motiv al
reticentei lor până în după-amiaza zilei următoare, în timpul unei discuţii
asupra dreptului la intimitate pe care Katherine a avut-o în Bielefield,
Germania.
Când partea cu slide-uri a
prezentării ei referitoare la pericolele RFID s-a terminat, codirectorul FoeBuD
a conectat la laptopul lui Katherine un dispozitiv de citire RFID de 13,56 MHz
şi 1-a proiectat pe un ecran din spatele ei. Unul câte unul, ea împreună cu un
coleg, au pus în faţa dispozitivului de citire produsele dotate cu cipuri, pe
care le cumpăraseră de la Magazinul Viitorului, astfel încât audienţa să poată
vedea datele codificate în cipuri.
Apoi a sosit şi
extraordinarul moment când cineva a aşezat în faţa cititorului cardul de
fidelitate Metro Payback. Nimeni nu se aştepta să se întâmple ceva anume. Dar
atunci pe ecran a apărut un şir de numere! Şi am rămas cu gura căscată! Acolo se
afla un cip spion. Fuseserăm urmăriţi!
CARDURILE DE FIDELITATE DOTATE CU CIPURI SPION
Privind retrospectiv, noi
n-ar fi trebuit să fim şocate de descoperirea unei etichete RFID în cardul de
fidelitate Metro, dacă avem în vedere cine se află în spatele Magazinului
Viitorului.
IBM, cu extinsele sale
planuri de urmărire a oamenilor prin intermediul RFID, a jucat un rol principal
în magazin „oferind integrarea pretutindeni a sistemelor şi a tehnologiei RFID”.
Trebuia să ştim că se punea la cale ceva, când IBM s-a referit la oamenii din
Rheinberg, Germania, ca la nişte „cobai” pentru experimentul lor cu Magazinul
Viitorului. Apoi, mai era şi implicarea celor de la Procter&Gamble şi Gillette,
„sfinţii ocrotitori” ai cipului spion, cu istoria lor comună de supraveghere a
cumpărătorilor neştiutori prin intermediul tăinuitelor etichete RFID. Nimic
bun nu putea ieşi din această alianţă.
Dar adevăratul indiciu ar
fi trebuit să fie rolul principal jucat de investigatorii comerciali de la NCR.
Cu doar câteva luni înainte, obţinusem o copie a unui specimen de reclamă pentru
NCR, intitulat „50 de idei pentru revoluţionarea magazinelor, prin intermediul
RFID”, o spectaculoasă lucrare de 46 de pagini color, înfăţişând un magazin plin
de planuri invazive de identificare a cumpărătorilor, de urmărire a mişcărilor
lor, de manipulare a preţurilor şi altele. Mare parte a acestor planuri
depindea de inserarea cipurilor spion în cardurile de fidelitate.
Unele dintre cele 50 de
idei ale NCR erau de ordin tehnic, precum cea cu nr. 7: „Nivelarea distribuţiei
mărfurilor în magazine” (titlu care ne face doar să căscăm a plictiseală), în
timp ce altele puteau eficientiza cumpărăturile, precum cea cu nr. 23: „RFID
înlesneşte plata cumpărăturilor fără mutarea produselor din coşul/căruciorul de
cumpărături” (acesta este „punctul forte” care speră ei că vă va convinge să
îmbrăţişaţi tehnologia RFID). Dar, printre aceste aplicaţii practice şi pline de
succes, mai existau şi altele, atât de deranjante, încât ne dădeau fiori.
Uneori trebuie să râzi
pentru a te abţine să plângi. Aşa că, în loc să raportăm planurile NCR cu
seriozitate, ne-am gândit să oferim acestor idei ridicole urările care li se
cuvin. Poate vă mai amintiţi hitul anilor 1970 al lui Paul Simon, „50 Ways to
Leave Your Lover”. Noi am refăcut unele versuri şi am dedicat melodia membrilor
NCR, care, de-a lungul timpului, au lucrat peste program pentru a descoperi
modalităţi de a ne supraveghea pe noi toţi:
Ei spun c-acum le stă în
obicei/ Să-şi bage nasul indiscret,/ Cu toate-astea, speră ei,/ Să nu îi
judecaţi nedrept...
„FOLOSEŞTE-L PENTRU A
SPIONA, ŞMECHERULE!”
Ideea fundamentală a NCR:
„Mişcările fiecărui cumpărător prin magazin ar putea fi urmărite cu
exactitate, în timp real”.
NCR dedică o întreagă
secţiune a documentului celor cincizeci de idei „urmăririi oamenilor”, o
modalitate de transformare a consumatorilor în exponatele unei bizare grădini
zoologice a comerţului. Datorită RFID, instrumentele lor de supraveghere pot fi
integrate în mod invizibil în mediul înconjurător, astfel încât consumatorii să
se comporte firesc, neştiind vreodată că sunt supravegheaţi sau manipulaţi de
către ascunşii lor paznici.
NCR ştie că cea mai simplă
cale de a urmări consumatorii este să-i facă să poarte un dispozitiv de citire
a produselor, dotat cu RFID, care poate fi citit silenţios la intrare şi
utilizat ulterior pentru a le monitoriza locaţiile în timpul efectuării
cumpărăturilor. Un card de fidelitate ar fi ideal - şi, după cum am văzut,
susţinătorii RFID au încercat să-1 folosească pentru a face experimente pe
cumpărători neştiutori.
Odată ce magazinul „v-a pus
bine”, în portofel, dispozitivul de urmărire, NCR sugerează că vor progresa până
la observarea completă, prin adăugarea treptată a dispozitivelor de citire, în
mediul de comercializare. „în timp ce dispozitivele de citire îşi vor face
apariţia în mai multe locaţii ale magazinelor, îndeplinind o singură funcţiune
(ex., identificarea angajaţilor), ele pot fi folosite potenţial şi pentru alte
funcţiuni (ex., identificarea cumpărătorilor şi urmărirea mărfurilor).”
Documentul NCR conţine
chiar şi un tabel cu toate locurile principale recomandate pentru „urmărirea
oamenilor”. Acesta include parcarea, intrarea, ieşirea, snack-barul, rafturile,
casele de marcat, zona de servire a clienţilor, farmacia, standul foto, raionul
de delicatese, brutăria, standul cu aparatură video, departamentul de livrare
la domiciliu, cabinele de probă, centrele auto şi - ei bine! - cam peste tot.
„JOACĂ-TE CU PREŢUL, BRYCE"
Ideea nr. 34 a NCR:
„Odată dotate cu RFID cardurile de fidelitate pentru identificarea clientului
şi a bazei de date conţinând istoricul cumpărăturilor acestuia, acelaşi produs
ar putea avea un preţ diferit, în funcţie de caracteristicile persoanei care le
cumpără.”
Imaginaţi-vă că vă
apropiaţi de un raft şi că vedeţi cum eticheta de preţ se schimbă chiar sub
ochii dumneavoastră, arătându-vă un preţ personalizat, croit pe măsura
istoricului dumneavoastră de cumpărare şi a profitabilităţii pentru magazin. Se
numeşte „preţ personalizat”, iar cipurile spion chiar ar putea transforma acest
fapt în realitate.
Cunoaşteţi acea groaznică
senzaţie pe care o ai atunci când stai alături de un tip care a plătit 100 de
dolari pentru acelaşi zbor care pe tine te-a costat 600? În grădina zoologică a
comerţului celor de la NCR aţi putea avea aceeaşi experienţă în legătură cu
mâncarea, îmbrăcămintea şi cu jucăriile copiilor chiar, de fiecare dată când
faceţi cumpărături.
Dacă credeţi că magazinele
au de gând să ofere, în mod caritabil, preţuri mai scăzute celor săraci, atunci
avem veşti proaste pentru dumneavoastră: ei au de gând să facă tocmai
contrarul. Magazinele vor să-i răsplătească pe cei mai buni cumpărători (adică
pe cei mai profitabili) prin reduceri de preţ şi câştiguri suplimentare,
pentru a le încuraja loialitatea, în timp ce pe consumatorii care le aduc
profit scăzut îi forţează să plătească în plus, prin taxarea lor cu preţuri mai
mari.
Amazon.com, vânzătorul de
cărţi pe internet, a încercat să-şi taxeze clienţii cu preţuri diferite pentru
aceleaşi articole - şi asta până ce a fost prins asupra faptului. Un client
inteligent a observat că atunci când a şters din computerul său cookie-urile
(acele mici părticele de cod software ce pot identifica pe vizitatorii unei
pagini de internet), preţul DVD-ului pe care voia să-1 cumpere a scăzut de la
26,24$ la 22,74$. După câte se pare, Amazon folosise acea cookie pentru a-l
identifica drept un cumpărător dispus să plătească preţuri mai mari decât alţii,
conform comportamentului său anterior. Scandalul public legat de programul de
personalizare a preţurilor a forţat pe cei de la Amazon să întrerupă testul şi
să ofere despăgubiri cumpărătorilor pe care îi înşelase.
Deşi Amazon a fost prins,
mai există şi alţi vânzători ce continuă şi astăzi, în secret, această
practică. Comercianţii tradiţionali de cărămidă şi mortar ar dori să facă
acelaşi lucru, dar nu există nici un echivalent de ordin fizic al cookie - cel
puţin până în momentul de faţă. NCR ştie că inserarea cipurilor spion în
cardurile de fidelitate ar fi tocmai mijlocul ideal prin care comercianţii ar
putea transforma în realitate visul rafturilor schimbătoare de preţ. Prin
introducerea unei etichete RFID în cardul dumneavoastră de fidelitate, magazinul
vă poate identifica din momentul în care-i păşiţi pragul şi poate seta preţurile
pentru întregul dumneavoastră periplu de cumpărături.[...]
Katherine Albrecht şi Liz McIntyre –
„Cipurile spion”, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009
†
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 216 • C 217 • C 218 • C 219 • C 220 • C 221 • C 222 • C 223 • C 224 • C 225 • C 226 • C 227 • C 228 • C 229 • C 230 •
| 
