|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
• C 216 • C 217 • C 218 • C 219 • C 220 • C 221 • C 222 • C 223 • C 224 • C 225 • C 226 • C 227 • C 228 • C 229 • C 230 •
Cuvântul 220
 Despre
lepadarea de Hristos
Aşa cum îmi e obiceiul şi potrivit
firii mele va voi vorbi şi astăzi foarte deschis şi pe şleau. şi aceasta cu atât
mai vârtos, cu cat şi textul evanghelic aflat in Evanghelia Sfântului Apostol
Matei, capitolul 10, versetele 32-33 şi 37-39, nu e ticluit din cuvinte amabile,
mângâietoare şi sfioase, ci este şi el redactat cu vorbe dure şi foarte pe
şleau.
Socotesc ca e mai bine sa citim din
nou, împreună, textul evanghelic.
"Oricine va mărturisi pentru Mine
înaintea oamenilor, marturisi-voi şi Eu pentru el inaintea Tatalui Meu ,Care
este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor,si Eu Ma
voi lepada de el inaintea Tatalui Meu ,Care este in ceruri. Cel ce iubeste pe
tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine;cel ce iubeste
pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine. şi cel ce
nu-si ia crucea şi nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine. Cine tine la
sufletul lui il va pierde,iar cine-si va pierde sufletul lui pentru Mine il voi
gasi."
Textelor acestora li se adauga un
altul,care le completeaza şi sta in legatura nemijlocita cu ele.Sa-l citim şi pe
acesta,in Evanghelia Sfantului Apostol Luca,la capitolul 14,versetul 26:
"Daca vine cineva la mine şi nu uraste
pe tatal sau şi pe mama şi pe femeie şi pe copii şi pe frati şi pe surori,chiar
şi sufletul sau insusi,nu poate sa fie ucenicul Meu."
Iar versetul 27 aproape ca repeta
versetul 38 din capitolul 10 al Evanghelei dupa Matei:"Si cel ce nu-si poarta
crucea sa şi nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu."
Stranii şi spaimantatoare
cuvinte,frati crestini,stranii şi spaimantatoare cuvinte!
Cum adica,Domnul Hristos cel bun
,bland şi milostiv,Domnul care intotdeauna ne-a provaduit iubirea,Care Insusi
Dumnezeu-i iubirea,a Carui invatatura da iubirea drept pivot al lumii şi esenta
a credintei,dintr-odata şi in chipul cel mai neasteptat ne predicam ura,ne
indeamna sa uram şi sa vrajmasim? şi inca pe cine: pe sotie,pe copii,pe
parinti,pe frati şi pe surori,casa noastra ,sufletul nostru,pe noi insine?
Greu imi vine a crede ca Dumnezeul
iubirii a putut sa ne voiasca dusmanosi! Eu unul cred ca textul evanghelic de
astazi nu trebuie inteles numai dupa ce pare a provadui,altfel spus dupa
infatisarea sa strict literala.Cred ca trebuie talmacit şi inteles in adancime.
Iar intelesu-i adanc şi zidito il
banuiesc a fi in conformitate cu invatatura crestina: se cuvine a iubi
sotia,fratii,surorile,copiii,parintii,casa.Da,a-i iubi.A nu ne ura nici pe noi
insine(numai pacatul salasluitor in noi).Dar-si repet adverbul acesta-dar:la
nevoie ,la o adicatelea (cum se zice in limbaj popular),in momentele grave şi
hotaratoare alea vietii,cand se pune pt noi problema de a da pe fata cine suntem
şi ce credem,ei toti-sotia,copiii,tatal,mama,fratii,surorile şi asa mai departe-
nu trebuie sa ne fie piedica pt marturisirea cu glas puternic şi inalt a lui
Hristos.
Zic unii oameni:ce vreti? ce pot face?
ce vreti sa fac? Am nevasta,am copii mici,am parinti batrani,am şi eu o casuta,o
oarecare situatie,ce vreti,n-am ce face! De voie,de nevoie ,n-am incotro ,ma
lepad de Hristos ,macar de forma şi numai cu vorba.
Acesta,fratilor,nu este un rationament
crestinesc.Adevaratul rationament crestinesc,conform textului evanghelic şi
fidel,atat literei,cat şi spiritului sau este:desi am nevasta,copii
s.a.m.d,macar ca am nevasta,copii s.a.m.d,eu tot nu ma lepad de Hristos,eu Il
marturisesc! Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult in lumea aceasta decat pe
Hristos,la nimic in lumea aceasta nu tin mai mult decat la Hristos.Nevasta,copii
s.a.m.d. nu-mi sunt piedica in marturisirea lui Hristos.Imi iubesc
familia,rubedeniile,fiinta,dar stabilesc o ierarhie:in primu rand Il asez pe
Hristos,iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau sa le dau o pilda rea
,sa ajunga a se rusina cu mine.
Zic unii oameni: nu ma lepad de
Hristos,Il iubesc,Il marturisesc,Il venerez,insa in inima şi sufletul meu,in
launtrul meu,in ascunzisul personei mele intime.Cu gura,cu glas puternic şi
inalt nu-mi da mana sa o fac. Ei, si? Nu aceasta trage greu la cantar.
Esentialul nu-i oare ce credem,ce marturisim in sinea noastra, in adancul
fiintei noastre spirituale? Vorbele nu-s decat sunete şi parelnicii, alcatuiri
subrede şi de suprafata, zboara, se pierd in vremelnicie.
Nici rationamentul acesta nu-i
crestinesc.Luati aminte:nu ajunge credinta launtrica,nu ajunge dragostea
nemarturisita in afara, oricat de sincera,de fierbinte! E fatarnica.Cum adica
fatarnica de vreme ce este sincera, ba şi calda? E fatarnica pentru ca nu se da
pe fata,e pe jumatate:numai inauntru,e dramuita. Fatarnica este acea manifestata
doar la exterior.Injumatatita,necompleta,necurata este şi aceea care se ascunde
in interios,se piteste in gaoace şi se teme de lumina .Ca asa este,ca am
dreptate rezulta din insusi textul Sfintei Scripturi.Ma refer la Epistola catre
Romani a Sfantului Apostol Pavel,capitolul 10,versetul 10.Sa citim şi textul
acesta,care este cum nu se poate mai limpede:
"Caci cu inima se crede despre
dreptate,iar cu gura se marturiseste despre mantuire".
Auziti ,frati crestini? Marturisirea
launtrica e buna pt sporirea noastra duhovniceasca,pentru mantuiren insa e
nevoie ,neaparata nevoie,de una exterioara,cu gura,cu vorba.Nu ajung iubirea sau
credinta cu gura ,oricare ar fi riscurile.
Exista in Sinaxar,la data de 13
iunie,o referire la Martirul Crescent din Mira Lichiei.Pe acesta,in timpul
prigoanei imparatilor romani impotriva crestinilor,un guvernator plin de
bunavointa l-a sfatuit sa dea o declaratie de forma cum se leapada de
crestinism.De ce sa te supun chinurilor şi sa te trimit la amarnica moarte?-i-a
grait mulmilostivul guvernator.Crezi ce vrei in inima ta,nu-mi pasa ,dar
cruta-te şi usureaza-i situatia ,dand de forma o simpla declaratie de lepadare.
Crescent refuza,spunand blajinului sau ispititor:"Trupul nu poarte merge unde nu
merge sufletul,nu pot da o declaratie,caci ar insemna ca ma lepad de Hristos".Si
,intr-adevar,asa stau lucrurile :nu exista "declaratie de forma".In asemenea
cazuri,fondul şi forma nu pot fi deosebite,ele formeaza un tot irefragabil.In
lumea noastra fenomenala,declaratia de forma este totuna cu declaratia de
fond.Se cuvine,asadar,sa fim foarte atenti şi sa nu ne ametim cu vorbe goale şi
neroade.
Un mare scriitor rus contemporan ne
spune ca,atunci cand ne aflam la ananghie,in mare primejdie,intr-o
situatie-limita (cum se exprima limbajul cult) ,in pericol de a ne trada pe noi
insine şi de a savarsi acte ori a grai cuvinte de care apoi ne vom cai
amarnic,in asemenea momente exista o singura solutie eficace şi fara gres: sa ne
consideram morti!
Daca ne consideram morti nu ne mai
paste niciun pericol. Nimic nu ne mai poate speria ,cu nimic nu mai putem fi
momiti,la nimic nu mai luam aminte in afara de credinta noastra:suntem doar
morti! Ce ne-ar putea ispiti?
A! spune acelasi mare scriitor,pot
striga:pacat de tineretele mele(sau vai de batranetele mele),pacat de cartile pe
care nu le voi mai cit,pacat de plimbarile pe care nu le voi mai putea
face,pacat de muzica pe care nu o voi mai asculta ,de mancarurile pe care nu le
voi mai manca,de bautura pe care nu o voi mai bea,pacat de toate frumusetile şi
minunile acestei lumi pe care nu o voi mai vedea,insa alta cale nu exista pt
mine:mai bine imi este sa mor odata cu Hristos,decat sa-L reneg.
Nimic nu poate fi pus in balanta cu
Hristos:nici nevasta,nici copiii,nici parintii,nici rudeniile,nici casa,nici
bunurile,nici situatia,nici slujba,nici chiar viata.Cand e vorba de Hristos,El
trebuie marturisit indiferent de fapturile cele mai apropiate şi mai dragi noua
; şi anume trebuie marturisit cu vorba,cu gura.
Cu vorba, cu gura!
De ce oare? Cum adica, pot obiecta
unii oameni,sunt oare atat de importante vorbele ,cuvintele? Vorbulitele,
cuvintele, formulele, vorbele goale? Au ele o atat de mare insemnatate? Se cade
sa le acordam precaderea?
Raspuns: Da, sunt insemnate, da,
importanta lor e covarsitoare! "Ca-n basme-i a cuvantului putere", spunea
Alexandru Vlahuta. Nu ajunge sa crezi cu inima. Ni se cere o declaratie publica.
Nu-s puse in discutie numai oarecare cuvinte şi formule ,oarecare cuvinte şi
vorbe de claca.Marturisirea cu glas puternic e altceva,e cu totul altceva.E
totuna cu o luare de atitudine,cu adoptarea unei tinute,cu vadirea fiintei
noastre launtrice,darea noastra pe fata şi in vileag,aratand cine şi ce suntem
,de ce parte suntem,unde ne situam ,ce hram purtam,ce cautam pe acest pamant,ce
sens dam prezentei noastre in lume,cum ne definim.
Nu putem fi şi cu Dumnezeu, şi cu
Mamona. La nevoie trebuie sa stim - daca suntem cu adevarat ai lui Hristos-sa
acceptam suferinta, saracia, necazul, crucea, chiar şi moartea.
Moartea!
Ei, in secolul nostru şi in societatea
contemporana nu prea este vorba de moarte. Problema nu se mai pune in termeni
atat de categorici. Pe vremuri, da, cand imparatii romani ii prigoneau pe
crestini, exista pericolul apostaziei, adica al lepadarii publice şi solemne de
Hristos, cerandu-li-se crestinilor, sub amenintarea mortii şi a celor mai
groaznice chinuri, sa se dezica de Hristos şi sa se duca sa se inchine idolilor.
Acum nu mai stau lucrurile asa.
Crestinii nu mai sunt amenintati cu moartea şi cu chinurile,nu li se mai cer
acte solemne de apostazie şi lepadare publica de Hristos.Ceea ce nu inseamna
insa ca nu mai exista şi acum lepadarea de Hristos.Exista lepadari indirecta ,nu
mai putini reale totusi decat apostazia de odinioara. Ne lepadam de Hristos
aderand la o doctrina (teosofica-n.n) ,participand la adunari ateiste
(New-Age-n.n),dandu-ne in orice fel consintamantul la o miscare ateista
(ecumenista-n.n) .(De asemenea o semi-lepadare este atunci cand nu constientizam
ca diferitele cartele,carduri şi pasapoarte biometrice ,desi ele nu constituie
pecetea lui Antihrist,totusi creeaza fundamentul şi pregatirea sistemului pt o
societate fara bani,iar apoi in ultima faza-lepadarea de Hristos-primirea
pecetii lui Antihrist pe mana sau pe frunte ,fara de care nimeni nu va putea
cumpara sau vinde-n.n)
Sau rusinandu-ne şi ferindu-ne sa ne
facem semnul Sfintei Cruci,rusinandu-ne şi ferindu-ne sa fim vazuti intrand
intr-o biserica ori rostind acele cuvinte sau facand acele gesturi care ne-ar
putea descoperi drept crestini.
Atunci cand ni se cere o lepadare,fie
ea doar indirecta şi bine camuflata,de Hristos,atunci,da,e bine sa ne uram pe
noi insine,familia noastra ,bunurile noastre.Atunci sa-L marturisim pe Hristos
cu orice pret.Asta-i examenul,asta-i proba,asta-i Judecata de Apoi pe pamant.
"Inca nu v-ati impotrivit pana la
sange",graieste Apostolul neamurilor,iar noi ne ferim de necazuri,de
neplaceri,de oarecare suferinte,de vorba lumii,de marunte pierderi,in vreme ce
Hristos ne cere curajul,fermitatea,neclintirea,puterea de a privi crucea.
Da,frati crestini,asa e cu Hristos! Cu
Hristos e pe viata şi pe moarte,nu-i de joaca ,nu-i de saga,nu-i cu jumatati de
masura,nu-i cu fofarlica,nu-i cu uite popa,nu e popa,nu-i cu "sa vezi ca",nu-i
cu"ce putem face", cu "imprejurarile m-au silit"..
Hristos e bun,bland
,milostiv,mangaietor şi dulce.Dar nu e numai atat.E totuna cu Acela care S-a
suit de buna voie pe Cruce şi Si-a varsat sangele pentru noi,murind in chinuri
cumpite.Hristos e bun, bland, milostiv, mangaietor şi dulce, dar e şi teribil, e
Cel care n-a pregetat a Se lasa rastignit. El ne cere sa luam foarte in serios
situatia noastra de crestini. Cu El nu-i de saga şi de joaca.Pe oameni ii putem
minti,insela ,amagi ,duce cu vorba.Pe Domnul nu-L putem minti, insela , amagi ,
duce cu vorba. Daca ne lepdam şi ne rusinam de El,si El se va lepada şi rusina
de noi la judecata din urma.
Exista ,frati crestini,o imagine
infioratoare ,cer voie sa evoc inaintea dumneavostra.Va marturisesc ca-mi vine
adeseori in gand , ca ma obsedeaza , cutremurandu-ma şi ingrozindu-ma . Iat-o:
Hristos sta pe scaunul de judecata in Ziua de Apoi ,pe tronul sau nepartiritor
,si oamenii vin toti in fata Lui.Si El ii imparte in doua cete:de-a dreapta şi
de-a stanga ,oile şi caprele.Pe cei din dreapta ii binecuvanteaza si-i trimite
in Rai,acolo unde este fericirea vesnica.Pe cei din stanga,blestematii,ii
trimite in ghena focului,acolo unde sunt plangerea şi scrasnirea dintilor.
Dar mai exista o a treia ceata!
E a celor pe care,inainte de a-i
osandi ii trimite in iad Domnul,de cata sila şi scarba Ii este de ei ,nici nu
vrea sa-i vada,sa Se uite la ei :si cand I se infatiseaza ,El Isi ridica bratul
drept ,saltandu-Si cotul şi acoperindu-Si ochii cu palma .De cata sila şi scarba
Ii este de ei,nici macar o privire nu le arunca!
(E posibil sa-mi spuneti: dar Domnul e
duh! Cum poate fi vorba de ridicarea bratului şi acoperirea ochilor? Da, Domnul
e duh, dar din pricina slabiciunii noastre, noi,in sfintele noastre icoane, ne
inchipuim Puterile ceresti luand chip omenesc. Iar Isus S-a inaltat la cer cu
trupul,cu trup de slava,dar cu trupul ,si-n unele icoane e infatisat sezand de-a
dreapta Tatalui şi tinand Crucea alaturi de El,amintire a patimilor Sale
lumesti,trupesti.Asa incat cred ca nu e o erezie ori greseala a pomeni de
acoperirea ochilor şi de ridicarea bratului.)
Pe cei care s-au lepadat de El,pe
hulitorii Sfantului Duh,pe prietenii ,urmasii şi credinciosii lui Iuda(pe
vanzatori adica,pe delatori,pe turnatori),El ii trimite acolo unde le este locul
fara a-i socoti vrednici macar de cautatura Sa cea mai aspra.
Imaginea aceasta ma obsedeaza şi va
marturisesc,iubiti credinciosi,ca adesea ma rog lui Dumnezeu sa nu fie asa şi pt
mine cand voi veni la Judecata.Sa ne rugam cu totii fierbinte sa nu ne fie asa
pentru nici unul dintre noi! Sa nu-Si ridice Judecatorul bratul spre a-si
acoperi ochii,spre a nu fi silit sa priveasca! Sa nu avem parte de aceasta
suprema lepadare şi de aceasta infricosatoare rusine! Sa nu fie asa !
Parintele Nicolae Steinhardt
†
Pentru sugestii, propuneri si comentarii scrieti la adresa de e-mail:
contact@turnu.ro
• C 216 • C 217 • C 218 • C 219 • C 220 • C 221 • C 222 • C 223 • C 224 • C 225 • C 226 • C 227 • C 228 • C 229 • C 230 •
|
