|
C 231-242 • C 1-123 • C 124-139 • C 140-155 • C 156-170 • C 171-185 • C 186-201 • C 202-215 • C 216-230
C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139
Cuvantul 124
UN APUS AGGIORNAT (MODERNIZAT)
 Un teolog
ortodox, când are şansa de a lua cunoştinţă cu creştinismul apusean, nu se poate
să nu fie surprins în mai multe privinte. Cea mai şocantă constatare pentru el
este laicizarea (şi, odată cu ea, desacralizarea) acestui creştinism. Fenomenul
- pentru apuseni normal - a început odată cu aşa-numitul “aggiornamento”
(aducere la zi) lansat de Conciliul II Vatican, după care Biserica trebuie să se
actualizeze spiritului modern, mereu transformator al lumii contemporane. Şi,
potrivit acestui principiu, tot ce apare nou în lume trebuie să se reflecteze şi
în Biserică (că doar nu lumea trebuie să se ia după duhul Bisericii, ci Biserica
după duhul lumii, nu?).
Primul şoc
l-am avut când am luat cunoştinţă cu capela unei facultăţi de teologie catolică:
era construită ca un buncar antiatomic, cu pereţi bruţi din ciment, de la care
aveai impresia că abia s-a scos cofrajul, cu asfalt pe jos şi cu sfânta masa din
fier beton.
Alta
surpriză am avut-o tot la cursurile ale aceleiasi facultăţi, unde, chiar în faţa
mea şedea un teolog “punk”. Avea lanţuri peste tot: în urechi, în nas, pe braţe…
În părul feştelit cu toate culorile posibile, avea tăiată o cruce, iar hainele
lui erau rupte si zdrenţuite cum la noi parcă nici cerşetorii nu poartă.
Prezenţa lui acolo nu deranja pe nimeni, era chiar banală. Ce mai, pe scurt: era
modern! Şocat, vă marturisesc că m-am întrebat cine era cu adevarat liber faţă
de lanţuri: el sau răstigniţii de la Aiud, Gherla, Jilava…? Să nu credeţi cumva
că de această actualizare a fost cruţată missa catolica. Nici vorba! Lunar,
studenţii teologi catolici organizează aşa zise “misse ale facultăţii de
teologie” care nu semănau formal, deloc între ele. Fiecare missa era concepută
după un anumit fel de muzică, cu anumite instrumente, cu un fel de accente aduse
din toată lumea. Mi-amintesc de una alcatuită în “stil american” la care s-a
cântat jazz, cu tot tacâmul de instrumente specifice lui. Până şi cântarea
“Sfânt, Sfânt, Sfânt” a fost actualizată de un hit unde Iisus Hristos era numit
J.C. de la Jesus Christ (precum J.R din Dallas!), dar nu “Mântuitor” pentru că,
probabil pentru ei suna prea demodat ci… “Superstar”! Textul suna asa: “Hey
J.C/ Don’t you smile at me?/ Osana, Osana, Superstar!”. Missa s-a încheiat
cu aplauze puternice; toţi au fost satisfăcuţi. Eu m-am cutremurat! Şi,
reţineţi, totul se petrecea la fraţii noştri catolici!
Altădată un
teolog catolic îmi spunea: “De ce noi preoţii să ne îmbrăcăm în veşminte
aiurite? Prea sunt demodate şi amintesc de vremea imperiului bizantin. Astăzi
trebuie să fim actuali, mai accesibili oamenilor de acum, de aceea m-am hotărat
să-mi fac veşminte din material de blugi!” Ei bine, cum v-aţi simţi dacă preotul
v-ar pune pe cap un epitrahil făcut din material de blugi?
Odată, un
renumit profesor catolic de liturgică a fost solicitat de o renumită casă de
modă, ca să-şi spună părerea în legatură cu “ultimele” noutăţi în materie de…
veşminte preoţeşti. Casa de modă era pregătită să scoată modele “de ultima oră”
în materie de “moda liturgică”! De altfel, odată mi-a căzut în mână un catalog
(mare şi atrăgător precum cataloagele Otto sau Quelle) care conţinea o mare
ofertă cu modele de veşminte şi obiecte liturgice de toate felurile. În Apus
există nişte aparate ce seamănă cu aparatele Xerox, la care poţi să-ţi imprimi
pe haine orice imagine doreşti. Un student teolog a avut ideea de a-şi imprima
pe pantaloni, nici mai mult nici mai puţin… icoane ortodoxe! Am crezut că pic
jos când am văzut că pe dosul pantalonilor avea icoana Buneivestiri si a
Mântuitorului!
Ce să mai
spun despre arhitectura nouă a bisericilor, care a pierdut orice urmă de
sacralizare, de liturgic, ele semănând mai mult cu sălile de spectacol, cu
restaurantele, cu hotelurile… Dar pentru ei, nici nu mai contează sacramentul,
ci esteticul, arta, modernul. De aceea bisericile se umpleau când era câte o
missa de Mozart sau Bach. În rest…
Iată de ce,
când m-am întors acasă, mi s-au umplut ochii de lacrimi când am văzut o biserică
plină “ochi” de oameni care îngenunchiau cutremuraţi în rugăciune. Ce frumoasă
este ortodoxia şi ce păcat că noi, românii, nu ştim să o preţuim cu adevărat!
(Pr. Irimie
Marga, Sibiu, pentru Revista "Ortodoxia în Cetate", Sibiu)
• C 124 • C 125 • C 126 • C 127 • C 128 • C 129 • C 130 • C 131 • C 132 • C 133 • C 134 • C 135 • C 136 • C 137 • C 138 • C 139 •
|
