Intrare • Obstea • Slujba • Istorie • Biblioteca • Media • Apicultura • Centru medical • Noutati

NOTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

Pentru a va abona la noutatile site-ului Manastirii Turnu faceti click pe butonul RSS:   

Aceasta optiune va va crea automat semne de carte la ce e nou pe site direct pe calculatorul dumneavoastra.

„Hristos Se naste, slaviti-l!

Hristos din ceruri, întampinati-l!

Hristos pre pamant, înaltati-va!

Cantati Domnului tot pamantul

Si cu bucurie laudati-L, popoare,

 ca S-a preaslavit!”

Iubitilor nostri frati si surori intru Domnul
 

Preaslavitul praznic al Nasterii Domnului sa va umple de daruri duhovnicesti, spor in lucrarea faptelor bune, credinta curata si intru toate bunasporire.
 

La multi ani!

Staret al Sfintei Manastiri Turnu, Protos. Valentin Mitu,
impreuna cu obstea Sfintei Manastiri Turnu – Tîrgsoru Vechi

NOTE ARHEOLOGICE ŞI ISTORICE

ASUPRA CURŢII FEUDALE DE LA TÎRGŞOR

(SECOLELE XV - XVII)

de N. CONSTANTINESCU

Cercetările arheologice de la Tîrgşor (jud. Prahova) sînt azi cunoscute, mai cu seamă datorită importantelor descoperiri făcute în cuprinsul necropolei din secolele III — IV e.n..[1] Totodată, investigaţiile, care durează de 12 ani, au adus lumini noi în legătură cu viaţa desfăşurată pe aceste meleaguri la finele mileniului I şi în epoca feudală; se ştie că aşe­zarea de pe Leaot, din secolul al XIV-lea, este deja amintită în documen­tele de la începutul secolului al XV-lea, ca tîrg — Novum Forum (1413), Traxsor videlicet in Novo Foro (1424)[2]. Ne propunem aici să schiţăm isto­ria unui ansamblu de arhitectură medievală, a Curţii feudale de la Tîrg­şor, aşa cum rezultă aceasta din datele arheologice şi din izvoarele scrise.

Într-un dicţionar de la sfîrşitul secolului trecut se nota la Tîrgşor despre o mănăstire „...zidită de Antonie Vodă la 1672, pe o posiţiune foar­te bună. În vechime ea a servit în resbelele românilor şi a fost o adevărată cetăţuie, după cum ne arată ruinele ce esistă şi astăzi... Această monastire are două curţi; intrarea este pe sub o clopotniţă de zidu, dărîmată pe ju­mătate; în dreapta se văd ruinele caselor domneşti, din care numai suteranele dovedesc soliditatea lor...”[3]. într-adevăr, ca atîtea alte reşedinţe voievodale din Ţara Românească, şi Curtea domnească din Tîrgşor a fost transformată în mănăstire; vom vedea mai jos în ce împrejurări.

Ansamblul de ruine se află situat pe malul stîng al Leaotului, dominînd cu cîţiva metri albia pîrîului, la circa 200m de şoseaua Ploieşti-Tîrgşorul Vechi — Bilciureşti. Se văd aici: o biserică în partea de sud, teme­liile casei domneşti pe latura opusă şi resturi de construcţii aflate pe latu­rile de vest, nord şi est (fig. 1); întregul ansamblu este cuprins în două incinte distinctive, fiecare avînd planuri poligonale neregulate. Materialul de constructie folosit constă din cărămizi şi bolovani de rîu, alcătuind de obicei registre de alternanţă piatră-cărămidă, după străvechiul model bizantin.

Biserica este construită numai din cărămidă; are planul dreptunghiular (17, 50 x 7,50 m măsurători la exterior), cu ziduri groase de peste 1 m. Absida altarului, cu 7 laturi la exterior, este semicirculară în interior. Ca o particularitate de construcţie, semnalăm cupola de pe pronaos — singura, de altfel păstrată — al cărei centru este deplasat lateral şi anume spre sud de axul longitudinal. În colţul de nord-vest al pronaosului, rotunjit, în interior, .există o scară de acces, spre o clopotniţă probabil, cum ne indică şi urmele de trepte păstrate în grosimea zidului, precum şi fundaţia acestei scări; (fig. 1). Turla de pe naos, azi dispărută, se sprijinea pe o cupolă care pornea din patru console de piatră încastrate în pereţii laterali ai bisericii.

În interior, pereţii mai păstrează resturi de pictură murală datînd din epoca. lui Constantin Brîncoveanu. Nicolae Iorga vedea la începutul secolului nostru : ,,...Chipurile ctitorilor : a. Doamna Marica, a Brîncoveanului, în haină roşietică cu flori verzi şi roşii, margeni de blană neagră, brîu, haină de desupt verzie...b. (inscripţia) „io Costandin Brăncoveanu Voivod", înfăţişat ca tînăr purtînd veşmint roşu şi albastru... c. De cealaltă parte, Mitropolitul Teodosie, cu inscripţia.: „Theodosie obştejiti"... d. Pe păretele din dreapta: „jupan <Pană Nego>escul V<ornic>"... e. Lîngă el, jupăniţa Safta.... f. Lîngă ea „Neagul Vvd". g. Pe păretele din stînga, „Ilinca Doamna"... h. Lîngă dînsa, un băiat, cu părul miţos pe frunte... i. Apoi „Mariia", o fetiţă mică... j. Al treilea copil, cu haină roşie, blănită cu cacom alb"[4] Aceasta este familia lui Antonie Vodă din Popeşti, înrudit - prin Doamna Marica, fiica fiului său Neagu — cu Constantin Brîncoveanu.

La exterior, faţada bisericii prezintă — sub o tencuială tîrzie — registre ornamentale, odinioară în relief (panouri de ciubuce despărţite de un brîu median cu cărămizi aşezate în zimţi), răzuite, apoi acoperite de o tencuială ordinară (fig. 2).

Interesul deosebit pe care l-a. stîrnit această biserică se datoreşte faptului că de aici, în anul 1886, a fost scoasă o piatră care purta inscripţia în slavonă, pe două rînduri (în traducere): ,,Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad voievod, a zidit şi a săvîrşit această biserică, iunie 21, în anul 6969 <1461> indictionul 9''[5]. Este vorba, nu numai de unica pisanie păstrată de la Vlad Ţepeş (1456-1462, 1476), ci şi de singura mărturie documentară asupra unei astfel de ctitorii religioase a voievodului.

Fireşte, după descoperirea inscripţiei, (ea aflîndu-se astăzi la „Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova”, Ploieşti) s-a căutat imediat să se identifice biserica lui Ţepeş Voievod; astfel s-a afirmat că „biserica, aşa cum se înfăţisează azi, nu mai reprezintă forma originală” dar „se observă uşor, sub tencuiala tîrzie, unele forme arhitectonice, care s-ar putea să fie cele originale, de la biserica lui Ţepeş"[6]. În schimb, tot pe atunci (1924) se subliniau „largile arcaturi superioare caracteristice veacului al XVI-lea" [7]. În sfîrşit, s-a emis părerea că biserica din 1461 a fost restaurată sub Antonie Vodă din Popeşti (cînd „s-a înnoit construcţia lui Ţepeş”), pe la 1670[8], iar recent se afirmă : „Actuala ruină e însă opera unei reconstrucţii din veacul al XVII-lea"[9].

Săpăturile arheologice, practicate în acest sector de cercetare al şantierului Tîrgşor (B) între anii 1959 şi 1964, au elucidat cel puţin aspectele esenţiale ale acestei probleme. În cele ce urmează vom referi asupra întregii Curţi feudale de la Tîrgşor.

Stratigrafia şi cronologia construcţiilor

Schema stratigrafică din sectorul B prezintă următoarele elemente componente : la adîncimi variabile (între 1,15 şi 2,80 m) se află pâmîntul viu, compact, de nuanţă roşcată, peste care înregistrăm un strat subţire, negricios, cu urme materiale din comuna primitivă (neolitic, bronz). Urmează un nivel arheologic cu urme de locuire din epoca romană — cu deosebire din secolele III—IV e.n., corespunzînd cimitirului amintit — şi apoi un strat subţire de la sfirşitul mileniului I (secolele IX —X). Cele mai vechi urme din feudalismul dezvoltat aparţin secolelor XIV şi XV şi sînt grupate într-un strat de nuanţă neagră-cenuşie, presărat cu nume­roase fragmente ceramice specifice acestor secole. La partea superioară a acestui strat, întins pe o suprafaţă destul de largă şi numai în zona de nord-est, se găseşte un pavaj de cărămizi (fig. 1 şi 3/1), iar peste acesta din urmă se aştern depunerile din secolele XVI —XVII şi următoarele (fig. 3/1). Registrul inferior al acestei scheme stratigrafice, inclusiv stratul din secolele XIV—XV, a fost observat în toate secţiunile practicate în sectorul B.

O secţiune transversală vest—est (VI B/1962) a permis lămuriri importante privitoare la incinta nr. 1; astfel, din segmentul pe care îl prezentăm aici rezultă că zidurile incintei nr. 1 (groase în medie de 1 m) se fundează de la baza stratului din secolul al XVI-lea (fig. 3/2). De fapt, secţiunea VI B a scos la iveală o construcţie necunoscută, ţesută organic cu incinta nr. 1 (latura de est), patrulateră (circa 8 x 8,50 m), cu laturile de nord şi sud măsurînd grosimi de 1,25, respectiv 1,60 m, închizînd o suprafaţă interioară de aproximativ 16 m², cum s-a constatat apoi prin dezvelirea pe suprafaţă a acestei construcţii; ni s-a înfăţişat astfel vechiul turn de intrare în incinta nr. 1. Între detaliile de construcţie ale turnului sînt de notat: colţurile îngroşate, prezentînd spre interior retrageri succesive (decroşuri) pînă la limita pragurilor de est şi vest; pe latura de nord se afla casa scării de acces la etaj, ulterior desfiinţată şi înlocuită, cum vom vedea, de o construcţie semicilindrică (fig. 4 şi 5). La est de turn era aşternut un pavaj din bolovani de rîu, legaţi cu mortar (fig. 3/2). Subliniem şi observaţia care aruncă lumini noi asupra configuraţiei terenului de la est de incinta nr. 1 în cursul secolului al XVI-lea : astfel, în secţiunea amintită, la cîţiva metri de incinta nr. 1, se constată prezenţa unei albieri, mai exact vorbind, a unei săpături largi care a afectat straturile inferioare de depunere, inclusiv acela din secolele XIV —XV; pe fundul săpăturii s-a găsit un strat specific de sedimentare a unui curs de apă, şi anume, mîl nisipos de culoare vînătă, fragmente de cioburi şi cărămizi rulate etc. Sîntem de părere, în consecinţă, că prin această parte a incintei nr. 1 curgea în secolul al XVI-lea, şi chiar mai tîrziu, fie albia întreagă a Leaotului de azi, fie un braţ al acestui pîrîu; e vorba nu de un curs natural, ci de o abatere, intenţionată a albiei, cu scopuri de apărare, dar şi economice. Semnificativ în acest sens ni se pare faptul că în sectorul de pe malul de vest al pîrîului de azi (D), în imediată vecinătate a incintei feudale, pîrîul prezintă pe fundul său numeroase complexe de locuit (bordeie, gropi menajere), semn evident că traseul său din vechime (chiar în secolul al XV-lea) era altul; de asemenea, cum au dovedit cercetările recente din sectorul I A, la sud—est de incinta feudală, au fost găsite instalaţii spe­ciale (pive de apă, dîrste) situate exact în axul albiei interceptate în secţiunea VI B[10] . Aceasta din urmă a fost însă desfiinţată în momentul adăugării incintei nr. 2, fiind umplută, la sfîrşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor, cu moloz (fig. 3/2).

            O serie de alte observaţii stratigrafice, din partea de sud a incintei nr. 1, permit concluziile următoare : înainte de construirea incintei amin­tite exista un vechi cimitir, răspîndit desigur în jurul bisericii lui Vlad Ţepeş; cîteva morminte sînt de altfel tăiate de fundaţiile incintei nr. 1 (de pildă, M. 57, în capătul de est al secţiunii XI B), sau de clădirile afe­rente incintei nr. 1 (ca, de exemplu, de colţul păstrat pe latura de vest, unde se află nu mai puţin de 10 morminte — M. 68 — 77 —, fig. 1, construc­ţia notată cu b şi c). De asemenea, acelaşi colţ de zidărie perforează umplu­tura unei gropi de var anterioare (datînd din faza de construcţie a bisericii din 1461), cum s-a constatat în capătul de vest al secţiunii XVII B (fig. 3/3). Dar cele mai interesante date, credem, ni le oferă secţiunea VII B/1962, practicată în axul longitudinal al bisericii şi pătrunzînd în interio­rul acesteia pînă în mijlocul naosului. Înainte de toate, se cuvine amintit faptul că în această secţiune a fost găsit vechiul pridvor al bisericii actuale, respectiv latura sa de vest, groasă de 0,95 m (fig. 3/4 şi fig. 6), încăpere care a fost mai tîrziu demolată şi înlocuită de o alta mai mică, probabil deschisă (pridvor cu laturile în arcade sau cu stîlpi). La vest de fostul pridvor, ale cărui trepte de piatră au fost găsite in situ (fig. 3/4 şi fig. 6), la intrare, am găsit o imensă umplutură care nivela spaţiul existent între pridvor şi zidul de vest al incintei (păstrat azi în ruină, la nivelul fundaţiei).

În această umplutură distingem două straturi: la bază un pămînt negru, cu pigmenţi de mortar — fiind vorba de umplerea, unei alte gropi de var din secolul al XV-lea —, iar deasupra straturi de pămînt viu purtat alternînd cu straturi de moloz; or, unul din straturile de moloz provine, cert, de la biserica lui Vlad Ţepes, deoarece conţine numeroase fragmente de pictură murală (frescă), cărămizi rotunjite (de la ciubucele care ornamentau faţadele), cărămizi cu unul din capete triunghiular (de la brîurile mediane sau de la cornişă) etc. (fig. 3/4; de observat că zidul de vest al pridvorului taie groapa M.2, în care am găsit o monedă ungară din 1562, emisă de Ferdinand I, 1527-1564; vezi şi fig. 6).

Prezentate acum într-o ordine coerentă, fazele de construcţie în cuprinsul Curţii feudale de la Tîrgşor se succed în felul următor :

Faza A. În a doua parte a secolului al XV-lea, pe mica înălţime de pe stînga Leaotului, se înalţă — la 1461 — biserica lui Vlad Ţepeş; locul exact al acestei biserici nu e cunoscut, deocamdată. În orice caz, după cum sugerează varniţele din secţiunile VII şi XVII B şi molozul găsit în aria de vest a secţiunii VII, bănuim că fosta biserică din secolul al XV-lea se va fi aflat în imediată apropiere, parţial — poate sub actuala biserică. Aici atragem atenţia asupra unui amănunt semnificativ:

            În naosul bisericii, imediat sub patul pardoselii, se află pămînt viu, situat la o cotă căreia, în exterior, îi corespunde stratul macerat deja de desele înhumări din secolele XV—XIX ! În alte cuvinte, vrem să spunem că prezenţa pămîntului viu, păstrat intact în încăperea naosului bisericii de la 1670, nu s-ar explica altfel, decît prin faptul că o construcţie anterioară celei actuale exista cel puţin pe spaţiul acoperit de naos; în caz contrar ar trebui explicat de ce tocmai aici lipsesc morminte, din cimiti­rul vechi şi din cel nou (de după 1670). Dacă această concluzie, ipote­tică, este viabilă — atunci putem merge mai departe şi să tragem încheierea: biserica lui Vlad Ţepeş era foarte mică (deoarece săpăturile de control XI, din axul altarului, IX şi X pe latura sud şi VIII, XII şi caseta 10 B pe latura nord nu au descoperit nimic din vechea biserică din secolul al XV-lea). Aşa fiind, deducem, în sfîrşit, că planul bisericii din 1461 va fi fost tot dreptunghiular, fără abside laterale. Ne oprim aici, deoarece am depăşit cu mult ceea ce, efectiv,ne-a oferit cercetarea arheo­logică. Problema bisericii lui Vlad Ţepeş rămîne încă în suspensie la Tîrgşor.

Faza B. Mult timp după 1461, in secolul al XVI-lea, în jurul bise­ricii lui Ţepeş ia fiinţă incinta, nr. 1. Cînd anume e greu de afirmat răspicat. Faptul că nivelul de fundare al incintei nr. 1 e situat la partea, superioară a depunerilor din secolul al XV-lea (vezi secţiunile IV şi VI B, precum şi secţiunea XVII B) ar pleda pentru începutul secolului al XVI-lea, poate pentru vremea lui Neagoie Basarab (1512-1522); cert este că incinta nr. 1 exista în mijlocul acestui secol, deoarece o monedă de la acelaşi Ferdinand I al Ungariei a fost găsită între restu­rile de pavaj din interiorul turnului de intrare răsăritean[11]. Mai important ni se pare acum să vedem ce cuprindea incinta amintită, din punct de vedere al construcţiilor. Din cercetarea arheologică rezultă: latura de sud era complet liberă (motiv în plus să admitem aici biserica- lui Vlad Ţepeş) şi la fel cea de est, marcată însă de turnul de intrare.

O veche construcţie se află însă pe latura de vest, în apropierea bisericii vechi dar, cum am precizat înainte, din ea se păstrează doar un mic colţ. Zidul de incintă de vest, aparţinînd incintei nr. 1 a, dispărut cu totul, prăbuşindu-se spre albia actuală a Leaotului. Aici, de altfel, se semnalează cele mai frecvente refaceri în epocile care au urmat secolului al XVI-lea. În sfîrşit, în colţul de nord-vest al incintei se afla casa domnească — iniţial o construcţie dreptunghiulară, dezvoltată pe un ax NV — SE cu ziduri groase în medie de 0,75 m şi lucrate din cărămizi (format 25 x 13,5 x 4 cm)[12] alternînd cu registre de bolovani de rîu (cum rezultă din faţadele singurului zid păstrat azi la vedere; fig. 1, secţiunea XIX spre capătul de est). Interioarele — împodobite cu sobe de teracotă, dis­curi ornamentale etc. — erau probabil pardosite cu cărămizi poligoanale, de felul acelora găsite în preajmă, în molozul din secţiunea XVIII B. (fig. 9/2)

Ceea ce surprinde aici, ca situare topografică, este faptul că o bună parte din fosta casă domnească (cea de nord) depăşeşte limita curtinei nord a incintei nr. 1 (precizăm că ne referim la forma iniţială a casei domneşti) şi că, deci, aceasta din urmă n-a inclus în perimetrul ei întreaga clădire. Aceasta ne îndeamnă să vedem în construcţia casei domneşti o etapă intermediară, între fazele A şi B, edificiul fiind ceva mai vechi decît incinta nr. 1, dar apropiat în timp de faza B[13].

Faza C. Aspectul Curţii feudale de la Tîrgşor se schimbă radical în a doua parte a secolului al XVII-lea, mai exact, în scurta domnie a lui Antonie Vodă din Popeşti (1669—1672). Aici vom folosi mai întîi datele oferite de izvoarele scrise, deoarece ele — în primul loc — lămuresc cîteva lucruri esenţiale pentru cunoaşterea ansamblului arhitectural de la Tîrgşor.

Aşa, de pildă, încă de pe vremea cînd Antonie din Popeşti (fiul unui negustor grec din secolul al XVI-lea, Mihai din Tîrgşor, „Mihai Cupeţul", apropiat om de încredere al lui Mihai Viteazul)[14] era vornic, la 1664, voievodul Grigore II Ghica îi poruncea să strîngă meşteri şi salahori spre a repara biserica domnească din Tîrgşor[15]; fiind vorba de o reparaţie numai, înseamnă că biserica lui Vlad Ţepeş era în stare precară la acea vreme, dar că ea totuşi exista. (Să nu uităm: biserica era de peste nn secol înscrisă în perimetrul incintei nr. 1.). Foarte probabil, mersul lucrărilor se desfăşura încetinit, căci peste cinci ani, cînd Antonie se urcă în scaun — un bătrîn de aproape 70 de ani[16]— el se decide să  construiască din nou o biserică şi anume la 1670, dărîmînd însă vechea biserică din 1461. La 9 decembrie 1671, potrivit unui vechi obicei statornicit de ctitorii voievodali, ci întăreşte prin hrisov cîteva danii mănăstirii sale (cu un „chir Daniil" ca egumen): ,,sfitii şi dumnezieştii mănăstirii domnii meal<e> de în oraşu den Târşor, ce se chiam«ă» Turnul, unde sănt doao cinstite hramuri şi prea sf<i>nte : Săborul sfinţilor şi voivo­zilor îngereşti Mihail şi Gavriil, şi sf<ă>ntul şi de ciude (= minuni n., n.) făcătoriu sti Necolae, şi părintelui egumenului chir Danail şi tuturor călu­gărilor căţi vor fi lăcuitori într-această sfăntă mănăstire" [17].

Hrisovul revelă lucruri deosebit de interesante; mai întîi, faptul că pe locul Curţii feudale se instituise o mănăstire (evocată de altfel şi în porunca lui Radu cel Mare, din 1497) ; în al doilea rînd, că numele aces­tei mănăstiri era Turnul şi n-ar trebui să ne mire, întrucît în toponimia noastră multe aşezări îşi trag numele de la un vechi turn (vezi, Turnu-Măgurele, Turnu-Severin, Mănăstirea Turnu lingă Cozia, Turnu Roşu), iar aici, la Tîrgşor, exista de multă vreme turnul de intrare în incinta, nr. 1, care va fi fost destul de impozant ca să atragă atenţia de departe şi să dea apoi nume întregului ansamblu[18]; în sfîrşit, rezultă clar din docu­ment că noua ctitorie religioasă, biserica, avea un hram nou, dar prelua totodată vechiul hram, al bisericii din 1461, dovadă peremptorie că ambe­le se situează aproximativ pe acelaşi loc.

După acest excurs, să revenim la construcţiile care ţin de această a treia fază, C. Biserica, am văzut cum se înfăţişa. Pe latura de est a incin­tei nr. 1, în stînga turnului de intrare, apare un corp de clădire compus din cinci încăperi (fig. 1 şi fig. 9/1), în care am găsit două rînduri de par­doseli, ambele cu cărămizi (ultima însă din secolul al XlX-lea). Acum se restructurează incinta, cu deosebire pe latura sa de vest; în împrejurări pe care nu le cunoaştem, aici dispăruse între timp întregul traseu al zidu­lui de incintă nr. 1 şi ca atare, în acesta fază, se reclădeşte colţul de sud-vest (unde a fost masat apoi molozul provenit de la biserica din 1461); în continuare, pe latura de vest se adaugă un corp prelung alcă­tuit din şase încăperi (inclusiv aceea limitată parţial de restul de zidărie păstrat din secolul al XVI-lea) (fig. 1). Turnul de intrare suferă modifi­cări mai puţin radicale, doar în sensul că îi este adăugat turnuleţul scă­rii de pe latura de nord şi au loc refaceri la nivelul parterului. Schim­bări importante intervin însă asupra fostei case domneşti — acum o putem numi egumenească — : se renunţă la partea de nord de care am amintit mai sus, întrucît curtina incintei este prelungită spre vest, tăind în două casa, coteşte apoi spre sud, legîndu-se astfel de corpul de clădire apărut pe latura de vest. Aceste modificări schimbă axul casei egumeneşti (anume pe direcţia NNE — SSV); o lungă încăpere e spriji­nită acum de două contraforturi aşezate către Leaot (fig. 1).

Antonie Vodă n-a avut vreme să împlinească tot ceea ce ar fi voit să facă la Tîrgşor; reiese acest lucru şi dintr-o altă poruncă a lui Grigore al II-lea Ghica, din 12 aprilie 1672, prin care se aprobă mănăs­tirii ,,lu<i> Andonie Voevod... în oraşul domnii meal<e> în Tărşor, ca să-i fie în pace 2 meşteri de lenmu, anum<e> Drăghici i Radul şi cu 6 oameni streini, fără bir şi fără neci o gălceavă; pentru că au venit Daniil, care<le> iaste nastavnic, aicea la Domnieaa mea de s-au jăluit, cum la această svăntă mănăstire, ce o au făcut Antonie Vod<ă>,n-au apucat ca să o miluiască nici cu moşăi, nici cu ţiganii, nici cu nici de unel<e>, ci iaste numai piiatra"[19]. Vor trece alţi peste 20 de ani pînă ce mănăsti­rea capătă aproximativ contururile pe oare le vedem azi.

Faza D. fu domnia lui Constantin Brîncoveanu, în afară de faptul că se pictează pentru prima oară biserica lui Antonie Vodă, se adaugă incinta, nr. 2, iar cîteva încăperi dependinţe (un hambar, poate o bucă­tărie cu o rigolă de scurgere - fig. 10) sînt intercalate între colţul de nord-est al incintei nr. 1 şi latura de nord a incintei nr. 2 (fig. 1). Probabil că au loc şi modificări în interioare — la casa egumenească în special dar datele arheologice nu aruncă lumini în acest sens. Cert este că atunci se desfiinţează albia pîrîului care curgea prin faţa turnului de intrare; de notat, de asemenea, că o altă intrare, străjuită de contraforturi speci­ale de formă triunghiulară, se afla în axul est-vest. (fig. 1, capătul secţi­unii VI B). În sfîrşit curios ca amplasare, în locul unde curtina de sud a incintei nr. 2 se apropie de incinta nr. 1, a fost amenajată o instalaţie sanitară. Plombări masive de zidărie au loc pe latura de sud a incintei nr. 1. Nu putem preciza dacă exista în interiorul curţii o fîntînă ; o con­strucţie circulară, găsită în secţiunea VI B (fig. 1) n-a fost explorată în interior.

Faza E. Este faza de decadenţă a Curţii feudale de la Tîrgşor, ajun­să mănăstire, şi cuprinde o perioadă îndelungată de peste un secol şi jumătate — timp în care mănăstirea Turnu este închinată, ca metoh, spitalului Pantelimon din Bucureşti (1752). Pătrund în mănăstire călugări greci, au loc dese schimbări de egumeni şi se întocmesc cu aceste prilejuri diverse catagrafii; într-una din ele, din 10 mai 1793, se descriu casele — cu un foişor clopotniţa, odăile alăturate acesteia, iar biserica, era „învălilă dă curănd peste tot cu şindrilă de brad”[20]. Un cutremur afectează clădirile în 1802, ca mai tîrziu, în 1811, turla bisericii să fie „spartă, prăpădită"[21]. Construcţii noi se adaugă în cursul secolului al XVIII-lea, cu deosebire în zona de vest : casa egumenească este mărită şi unită apoi cu un mic ceardac de clădirile anterioare făcute în vremea lui Antonie Vodă pe latura apuseană (fig. 1); partea de nord a casei îşi schimbă din nou înfăţişarea, adăugîndu-i-se un zid nou şi alte trei transversale, totul fiind pavat cu cărămizi (fig. 1).

O largă catagrafie se întocmeşte la 10 martie 1830. Cu un an înainte, un cutremur a provocat mari stricăciuni; grecul Serafim, noul egumen, primeşte ordin de la epitropia Pantelimonului : a) să dărîme şi să refacă din temelie pridvorul bisericii („crăpat şi puţin dezlipit din trupul bisericii pe 2 părţi"); b) să dea jos turla de pe naos — „fiind în zadar şi aduce greotate" — , iar biserica să fie învelită „cu şindrilă lun­guiaţă, precum este biserica Sf. Ioan din Bucureşti"  să pardosească

Fig. 11. — Curtea feudală de la Tîrgşor la mijlociii secolului trecut (după un plan din 1843, întocmit de Gr. Pleşoianu).

pronaosul şi restul bisericii cu piatră. După 10 ani, epitropia reclama că stipulaţiile contractului nu fuseseră îndeplinite (care prevedeau şi reparaţii la „casele mari domneşti", refacerea cîrciumii de la poarta mănăstirii, a zidurilor ce înconjurau cele două curţi, a morii cu două roţi etc). Reclamaţia din 1840 preciza că Serafim făcuse „amvonul" (adică pridvorul) pe vechea temelie, dar că „stricîndu-se şi dezlipindu-se din trupul bisericii. . . s-au dărîmat" [22].

Revenind la catagrafia din 1830, aceasta ne arată starea monu­mentelor astfel: biserica, pardosită cu piatră „iar la amvonu de la muieri (= pronaos) şi cel de afară (= pridvor) cu cărămidă; „Clopot­niţa d'asupra porţii, cu o odaie la mijloc, i o galairie (sic) scoasă în curtea mănăstirii, învălită cu şindrilă de brad nouă, cu două clopote aşezate sus... Scările clopotniţi<i> de lemnu, stricate". Se descriu apoi casele domneşti cu divanul, casele egumeneşti (sic) deci erau două clădiri distincte! odăile din rîndul clopotniţei (adică de pe latura, de est ) „unde şăd oameni<i> casi<i>" (slujitorimea,), cuhnea, grajdul de zid, şopronul, zidurile de împrejmuire, porţile etc.”[23]

„Galairia” de la clopotniţă va fi fost poate un balcon, sau mai degrabă turnuleţul cu scară; clopotniţa avea o odaie la etajul 1, iar clopotele stăteau la ultimul nivel.

Iată cum dispariţia vechiului pridvor al bisericii din 1670 are loc în jurul lui 1830, după care este înlocuit cu acela mai mic, de care am amintit. Urmele de refacere, atît cît s-au putut constata arheologic, sînt aşadar destul de substanţiale şi în secolul al XIX lea (fig. 1).

La 28 noiembrie 1843, inginerul hotarnic Grigore Pleşoianu întocmeşte un mic plan al mănăstirii de la Tîrgşor, parţial exact (fig. 11). Se mai vedea, atunci un mic zid care despărţea în două incinta nr. 2, cu o mică intrare situată chiar lîngă turnul principal, zid din care se mai păstrează doar capătul de vest (fig. 3) ; de asemenea, din planul de la 1843 rezultă o mică intrare aflată în partea de vest, lîngă casa domnească, aşadar spre Leaot (fig. 11).Biserica figurează însă cu planul treflat, fapt neconfirmat de actualele cercetări. De asemenea, n-au fost găsite construcţii care să lege turnul de intrare, spre nord, cu încă­perile adăugate în incinta nr. 2 în timpul lui Constantin Brîncoveanu. Oricum, planul lui Grigore Pleşoianu[24] redă imaginea, de ansamblu a fostei Curţi feudale de la Tîrgşor în pragul secularizării de sub Cuza Vodă căci, cu cîţiva ani înainte de 1864, mănăstirea de la Tîrgşor se sparge, mutîndu-se la Tîrgşorul Nou (sau Crîngul Teilor). În 1862, în fosta mănăstire funcţiona o şcoală[25], apoi totul devine ruină pînă la starea de azi.

[1] Vezi, Gheorghe Diaconu, Tîrgşor. Necropola din secolele III — IV e. n., Edit. Academiei Bucureşti, 1965 (Biblioteca de arheologie, VIII).

[2] Cf. I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XV şi XVI, vol. I (1413 — 1508), Bucureşti, 1905, p. 4 — 5, privilegiu comercial din 1413 acordat de voievodul Mircea cel Bătrîn braşovenilor şi reconfirmat de Dan II-lea la 1424 (ibidem, p. 26) şi 1431 (ibidem, p. 35 — 37); în ultimul document, în copie privilegiul din august 1413 (cf. p. 35, note), redactat în latină.

[3] D. Frunzescu, Dicţionaru statisticu şi topograficu, Bucureşti, 1872, p. 473 SCIV, tomul 20, nr. 1, Bucureşti, 1969, p. 83-100;

[4] Nicolae Iorga, Inscripţii din bisericile României, vol.2, Bucureşti, 1908, p. 4; la p.5 şi un arbore genealogic al al familiei lui Antonie Vodă

[5] C.C. Giurăscu, O biserică a lui Vlad Ţepeş la Tîrşor, în BCMI, XVII, 40, 1924, p.74 fig.1;

[6] Ibidem

[7] V. Drăghiceanu, Cîteve note asupra bisericii de la Tîrşor, în BCMI, 17, 40, 1924, p. 75;

[8] Ion lonaşcu. Mănăstirea Tirgşor. Un fost metoh al Spitalului Pantelimon, în Biserica Ortodoxă română, LVI. 7 — 8, 1938, citat din extras, p. 5, 17.

[9] Virgil Vătăşianu. Istoria artei feudale in Ţările române. , Bucureşti. 1959, p. 480.

[10] Cercetări efectuate de Gh. Diaconu (1967 - 1968), căruia îi mulţumim şi aici pentru informaţiile oferite;

[11] Nu-i fără semnificaţie si împrejurarea că, începînd doar cu Neagoe Basarab, Tîrgşorul este amintit între scaunele de domnie ale Ţării Româneşti: în 1517, voievodul îngăduie negusltorilor braşoveni ..să tîrguiască numai unde este scaunul domniei mele: la Tîrgovişte şi la Cîmpulung şi la Tîrgşor, în aceste mai sus scaune să tîrguiască Braşovenii şi bătrânii Bîrseni" cf. I. Bogdan, Documente şi regeste privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în veacurile XV- XVI; Bucureşti, 1902, p. 152 (este vorba de ediţia mai veche a volumului apărut în 1905, v. nota2). Citat şi de G. M. Petrescu — Sava (fost Gh. Zagoriţ), Tîrguri şi oraşe între Buzău, Tîrgovişte şi Bucureşti în dezvoltare istorică-georgafică, economică şi comercială ed. a III-a Bucureşti 1937, p. 17.

[12] Spre exemplificare, iată cîteva formate de cărămizi întrebuinţate în diversele construcţii aflate în ruină la Tîrgşor : Incinta nr. 1 ; 27 x 15 x 5 ; 27 X 13 X 4,5 ; 26 x 14,5 x4,5;
28 x 14 x 4 ; 28 x 14,5 x 6 (curtine şi contraforturi); 26,5 X 14,5 X 6 ; 28 x 15 x 5 (turnul
de intrare); Încăperile de pe latura de vest (secolul al XVII-lea): 27 x 14,5 x 5 ; 30,5 x 15 X 5 ;
Incintă, latura sud (adaos secolul al XVII-lea): 29,5 x 15 X 4,5; 26,5 x 14,5 x 5; Biserică
(1670): 26,5 x 12,5 x 3,5 (scara din pronaos); 27 x 12,5 X 4 (pronaos, pilaştrii sud); 27 x
12,5 x 4 (altar); 27 X 12,5 x 3,5 (pridvor distrus). În sfîrşit, turnuleţul semicilindric de la poartă : 26,5 x 14 x 4,5 (trepte), incinta nr. 2 (latura sud): 26,5 x 13,5 X 4,5, etc.

[13] Următoarea menţiune documentară a bisericii lui Vlad Ţepeş datează din 4 iunie 1497, într-un act de la Radu cel Mare : ,,Dat-am domnia mea această poruncă a domnii mele, sfîntului hram şi mănăstirii sfîntului arhierarhului şi făcătorii de minuni Necolae dă la Mira Licheii, bisericii den Tărşor.. . Şi după acestea, am adaos domniia mea hramului şi mănăstirii un vad dă moară şi un loc dă casă bisericii den Tărşor, pentru că au fost dintîi adaos dă părinţii domnii mele, dă Vlad voivod..." — cf. Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. I (1247 - 1500), Ed. Academiei, Bucureşti, 1966, nr. 275, p. 448 - 449 (volum întocmit de P. P. Panaitescu şi Damaschin Mioc), trad. rom. Locul de casă va fi fost, probabil, chiar acela pe care se află azi ruinele casei domneşti; ar fi încă un argument că abia după 1497 se constru­ieşte casa domnească lîngă biserica lui Vlad Ţepeş, deci în cursul secolului al XVI-lea.

[14] Cf. Ion Ionaşcu, op. cit., p. 5 şi urm.

[15] Vezi. Săpăturile arheologice de la Tirgşorul Vechi, în Materiale. V, 1959, p. 619 — 620 (parte redactată de Ion Ionaşcu).

[16]Ion Ionaşcu, op. cit. 7, p. 13, Antonie din Popeşti, voievod „fără suprafaţă socială şi fără vreo legătura cu neamul Basarabilor, avea să rămînă un instrument docil în mîna puternicilor Cantacuzini, conducătorii efectivi ai Ţării Romîneşti în timpul nominalei domnii a moşneagului de la Tirgsor" (p. 16). Plină de savoare este şi pagina de cronică: „(boierii) atîta îi scurtase toate veniturile, cît nici de mîncare nu era sătul, şi de băutură; că-i da cît vria ei . . . ci trimitea cu ulcioarele în tîrg Antonie vodă şi fie-său Neagul Vodă cu bani refenia, de cumpăra vin de bia ; ci da fie-său mai mult la refenia, căci îi zicea tată-său că el are Doamnă şi coconi, ci să dea mai mult; şi aşa vieţuia bietul Antonie vodă" (cf. N. Iorga, Istoriile Domnilor Ţării Româ­neşti de Contl. Căpitanul Filipescu, Bucureşti, 1902, p. 166 — 167, apud. Ion Ionaşcu. op. cit.).E de precizat, totuşi, că Antonie din Popeşti se înrudise, prin alianţă, cu Basarabii : Ilinca, soţia sa, se trăgea din Stana, fiica Caplei, a lui Vlad Călugărul, cf. G. D. Florescu, Divanele domneşti din Ţara Românească, 1 (1389 — 1495), Bucureşti, 1943, p. 319 şi urm. (cu un arbore genealogic ai Caplei).

[17] Ion Ionaşcu, op. cit., p. 18 — 19, 54.

[18] Cf. acad. Iorgu Iordan, Toponimia românească. Edit. Academiei, Bucureşti, 1963, p. 312, 460

[19] Ion Ionaşcu, op. cit., p. 19.

[20] Ibidem, p. 22.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem, p. 20 — 23 si note

[23] ibidem, p. 21 - 25 şi note.

[24] Cf. Academia Republicii Socialiste România, Documente, pachet nr. CCCLXXX VII/69 şi pachet, nr. CCCLXXXVIII - 7 (duplicat, cu o apostilă din 11 august 1854 a Tribunalului  jud. Prahova). Hotărnicia poartă şi o aposlilă din 23 mai /4 iunie 1883 a lui B. P. Haşdeu pe atunci director al Arhivelor statului din Bucureşti. Legenda figurilor

[25] Ion Ionaşcu, op, cit., p. 65 şi note.

Pagina de inceput • Contact

Adresa manastirii este:

Manastirea Turnu,

sat Targsoru Vechi, nr. 1,

 jud. Prahova, Romania

E-mail: contact@turnu.ro

Telefon: 0244483077

Site-ul este realizat in colaborare cu:

Dr. Cristian Boros (www.cristianboros.ro)

Numar de vizitatori din 29 octombrie 2009:

Copyright © 2007
Ultima data  a fost modificat: 25-Dec-2011 23:46